În Crud, Bourdain scrie la un moment dat despre televiziunea în care lucra, Food Network: La fiecare prostire a programelor, ratingurile au crescut direct proporțional. A urmat apoi epurarea tuturor chef-ilor care construiseră rețeaua. Aproape toți cei care săvârșiseră păcatul profesionalismului au fost fie alungați, fie exilați, ca vechii bolșevici, percepuți a fi întru-totul de prisos adevăratei afaceri (…)[citat nume=”Anthony Bourdain” descriere=”Crud”] Orice imitație evidentă și de prost-gust pe care au trântit-o pe micile ecrane înregistra o creștere fulminantă a ratingurilor dar și o audiență crescută.[/citat]

Bourdain nu e cel mai bun bucătar, după cum spune singur, dar la industria televiziunii și comunicării chiar se pricepe. Așa că remarcile sale sunt absolut interesante pentru cei care lucrează în media pentru a vedea cum le arată viitorul. Noi nu suntem acolo, dar am făcut pași sănătoși, ireversibil din punctul meu de vedere.

Altminteri, e o carte inegală. Capitolele spectaculoase alternează cu unele care te plictisesc. Probabil că și din cauza referințelor la mediul cultural american pe care noi, de aici, nu-l stăpânim întru-totul. Mai sunt și desele referiri la personaje din Kitchen Confidential, prima sa carte care ar trebui citită înainte.

De referință, însă, sunt capitolele dedicate strict gătitului și mâncării, precum povestea lui Justo Thomas, cel care taie zilnic 300 de kilograme de pește pentru cel mai bun restaurant de profil din America. Cele 10 pagini de reportaj, scris aproape cinematografic, te ajută să înțelegi ce se întâmplă în spatele unei bucătării și de ce costă atât de mult o porție de pește. La final, încălcând o veche regulă a restaurantelor haute-cuisine, Bourdain îl duce pe Justo să mănânce ce-a tăiat de dimineață. [citat]E pentru prima oară când Justo, deși plătit regește, mănâncă într-un astfel de restaurant. Modul în care este descrisă masa, pur și simplu îi dă gust cărții: „N-o să mă mai spăl niciodată pe dinți, spune ajutorul de bucătar la un moment dat.”[/citat]

Măcar și pentru acest capitol, cartea își merită banii.

O să revin la Bourdain pentru că mai sunt câteva lucruri spectaculoase. O istorie despre cum își păcălește copilul să nu mănânce la McDonalds și un foarte, foarte interesant paragraf despre câinii din București. Liniștiți-vă, nu i-a mâncat nimeni!