Nu cred ca în ultimii ani să fi auzit ceva mai șocant și mai ignorat decât dezvăluirile de mai jos. La sfârșitul a doi de anchetă parlamentară, un senator USR, Vlad Alexandrescu, de unul singur, a strâns într-un raport parlamentar câteva zeci de dezvăluiri care arată un eșec major al nostru, ca societate. 

Sunt 30 de ani de când România și lumea au aflat de lagărele morții din perioada ceaușistă. De orfelinatele morții. La data respectivă, imaginile cu copiii legați în lanțuri, cu copiii bolnavi izolați și puși pe pastile au șocat planeta. Imaginile au făcut înconjurul lumii. S-a născut un val de compătimire și unul de ură la adresa celor  care au făcut asta. 

Vreme de câțiva ani lucrurile s-au mișcat. S-a mai construit ceva, orfelinatele sunt mai noi, s-a inventat sistemul de plasament familial și noi, cei care oricum nu vedem lucrurile astea, am crezut că s-a rezolvat. Sau că, mă rog, e ceva mai bine. 

Primul meu semn că este ceva în neregulă a fost atunci când am văzut pe FB că Vlad Alexandrescu nici măcar nu era primit într-o astfel de instituție. M-au fascinat postările sale pe Facebook în care un singur om părea că se luptă cu un sistem întreg. Și m-a îngrozit această carte pe care mi-a trimis-o Editura Humanitas. 

Raportul este devastator. Sunt 53 de mii de copii în acest sistem. Potrivit raportului, sistemul suferă de o cangrenă generalizată, iar o parte din copii sunt abuzați fizic și psihic, sunt bătuți, supuși unor forme de sclavie, trafic de persoane sau li s-a pierdut urma. 

Dacă greșești, ești izolat, uneori până la trei săptămâni: „Izolatorul e o odaie în fiecare centru de plasament. În cazul în care se declanșează o boală contagioasă, copilul e ținut acolo până ajunge la spital. În zilele noastre, izolatorul se folosește că mijloc de pedeapsă. În carte, aveți mărturii de la copii care au stat 2-3 săptămâni la izolator, fără să iasă nici măcar ca să mănânce. E ca un fel de detenție”.

Multor dintre copii le sunt administate neuroleptice până adorm pe ei, pentru a nu face probleme. Dacă protestezi, ești îndepărtat din centrul respectiv și ți se iau drepturile. Este cazul unui tânăr care nu a mai avut voie să cânte la vioară după ce și-a căutat dreptatea. Un altul, copil fiind, a fost băgat de învățători într-n geamantan și lăsat acolo ore bune. 

„Copiii spun că e ca și cum ai face 18 ani de pușcărie. Multe dintre centre sunt folosite pentru trafic de copii și de carne vie. Am avut un caz, la un centru de plasament din Cisnădie, unde copiii dispăreau cu lunile. Dacă întrebai unde sunt, ni se zicea că sunt la stână. Culmea e că la acea stână era o anchetă din cauza unor acuzații de proxenetism. Dar directorul centrului nu era deranjat și nici îngrijorat că lipsesc copiii”.

Impresionante și mesajele pe care ulterior apariției interviului, senatorul Alexandrescu le-a primit. 

”Doar 2 din pedepsele aplicate : 1) cea mai criminală era să te pună legat într-un jgheab de ciment și alături îți atașau niste cuburi mari de gheață. După câteva ore, ieșeai vânăt ca un mort și frigul îl simțeai multe zile chiar dacă afară erau 35 de grade (am avut și eu parte de 2 ori) 2) te aruncau în beci fără lumină unde erau aruncate tot felul de lucruri vechi, mizerie, șobolani (am avut parte de 4 ori de această pedeapsă).

CRED CĂ AVEAM ÎN JUR DE 12 ANI CÂND M-AM REBELAT ȘI AM SĂRIT LA BĂTAIE LA O EDUCATOARE. I-am rupt părul din cap și am mușcat-o până la sânge… DE ATUNCI NU M-AU MAI CHINUIT. Când se apropiau de mine mă transformam într-o fiară. Îmi era frică și știam că trebuie să mă apăr. ARUNCAM CU SCAUNE, CU ORICE NIMEREAM DUPĂ EI, parcă nu eram eu… Nu au reușit să mă transforme într-o legumă după bunul lor plac. Eram rea și mereu gata să mă apar… Nu știu de unde găseam acea putere și voință de supraviețuire… Aveam și momente când vroiam să mă las învinsă dar erau doar momente pentru că imediat parcă o cheiță se răsucea în mine și reveneam din nou la starea DE VEGHE”

Deși se află la mai multe ministere, raportul este ignorat complet. Nu există nicio reacție sau un plan care să rezolve situația. Întreg sistemul beneficiază de 1% din PIB și pare să fi devenit una dintre marile afaceri ale momentului. Pentru că nimeni nu vrea să-și bage nasul acolo, statul român are sub pulpană un sistem mafiot de drenare a banului public și în care sunt nenorocite viețile oamenilor. Nici măcar nu vorbim de incompetență. Vorbim de o stare căutată sub mai toate guvernările. O mașină sordidă de făcut profit. De la actuala guvernare nici nu mă aștept să priceapă despre ce vorbim, poate câte ceva în materie de drenat fonduri. 

Adevărul este  că în 30 de ani nu a mreușit să fim mai buni decât comuniștii. Poate mai răi pentru c-am avut destule din cele trebuincioase. Doar că nu ne-a păsat.