Mugur Ciuvică, show cu Băsescu și cu grași.

Îl suspectez de mult timp pe Mugur Ciuvică de un talent umoristic special. Doar că e prea ocupat cu diversele sale războaie încât uită să râdă. Aseară, însă, a fost total


Două vorbe și despre discursul lui Traian Băsescu, în cazul Firea. Eu nu cred că președintele are scăpări de limbaj sau că apare la televizor nepregătit. Domnul Băsescu are lucrurile minuțios planificate și se află în campanie electorală.

De aceea vom asista și la alte atacuri de tip Firea în luna următoare. Scopul său este să încarce cât mai mult atmosfera în alegerile europarlamentare, să o facă tensionată, să scoată lumea la vot. Va specula și toate acțiunile DNA, chiar dacă va crea probleme instituției.

Calculul e foarte simplu. Eu cred că partidul președintelui atinge cu greu limita de 5 procente care îl trece de prag. Ca să o atingă are nevoie de o prezență cât mai mare la vot. Spre deosebire de PSD, PMP nu are mașină de vot. Ca să conteze pe viitor, PMP trebuie să ia acum în jur de 10 la sută. Cu cât mai mică prezența la vot, cu atât mai mic scorul PMP. De aceea președintele  va fi într-o campanie uriașă în săptămânile următoare, încercând să-i scoată din casă pe cei care-l susțin.

Iar dacă nu reușește, am sentimentul că va primi un ajutor surpriză. Dar despre asta într-un alt episod.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!