La ora la care Laura Codruța Kovesi începea să fie luată la întrebări în comisiile Parlamentului European, la celălalt capăt de lume, instituția pe care a condus-o afișa un ecran albastru. pe care era trecut un mesaj scurt: ”instituție pe cale să fie blocată.”. În timp ce fostul șef al DNA era în cărți să ocupe o funcție înaltă în magistratura europeană, fosta sa Direcție stă să se blocheze ca urmare a Ordonanței 7.

Trebuie să fi fost un moment simbolic. Ce diferență mai mare între ce gândește Europa și ce gândește conducerea României? Cum e posibil ca două viziuni complet diferite să stea la masa aceluiași subiect și să-i vadă alte fețe? Cine mine, cine se înșală mai tare? 

Răspunsul l-aș căuta în acel ecran albastru și mai puțin în viitorul doamnei Kovesi. Spre deosebire de clasicul ecran  albastru care arată prăbușirea unui sistem, micul anunț de la DNA vine să ne spună tocmai opusul. Ne arată că doamna Kovesi si domnul Morar au lăsat ceva în urmă și anume un corp de procurori care știu să se organizeze, să argumenteze și să răspundă. Și nu numai în această instituție, ci în întreg sistemul de justiție. 

Momentul este cât se poate de elocvent. Pentru prima dată mai multe Parchete din România și-au suspendat activitatea, ca protest față de o acțiune politică ce le vizează. Pentru prima dată o parte din corpul magistraților pune presiune pe Guvern pentru a retrage un act care nu a fost dezbătut public. Și asta se face peste capul CSM, instituția care în mod obișnuit ar fi trebuit să-i reprezinte. 

Este primul protest de acest tip al unui corp profesional care în urmă cu 20 de ani nici nu se putea gândi la astfel de acțiuni. Salariile mari, diversele privilegii, comanda politică au fost norma la începutul anilor 2000. Și tragerea pe dreapta a unor dosare mari. O atmosferă călduță, coroborată cu una de frică. Mediul la care politicul ar vrea să se întoarcă. Azi lucrurile s-au schimbat parțial.

Și mai e ceva important. România pare să se desprindă de o perioadă de tranziție, una a personajelor providențiale. Daniel Morar a fost unul dintre ele, Laura Kovesi un altul, Livia Stanciu sau Cristina Tarcea, și ele. Erau lideri și dădeau semnale. Azi nu mai avem așa ceva. Aici asistăm la un protest al unor magistrați, cu nume și prenume semnate în clar și care au văzut că se poate și altfel.

Nu discut dacă au dreptate. Și nici nu iau în calcul faptul că sunt ”oamenii sistemului” sau alte năluciri de genul ”ei sunt cei răi și ceilalți buni.” Asistăm la o reacție onestă și corectă la o depășire a unor linii roșii. Societatea nu poate merge mai depare fără echilibru, dialog și compromisuri. Nu mai există astăzi posibilitatea de-a ignora pe cei pentru care legiuiești, indiferent de domeniu. 

În egală măsură, precum societatea, nici procurorii nu sunt perfecți. Există greșeli, există ticăloșii, există abuzuri, dar ele nu sunt norma sistemului. Pentru că rata necinstei nu poate fi mai mare decât cea a criminalității din România. Și pentru că nu toți posibilii infractori sunt victime. Așa că am credința că aici vorbim de oameni cinstiți. 

Asta e moștenirea celor patru. Câteva sute de oameni care nu vor să fie luați de apă, otova, și nici nu vor să se ascundă în spatele salariului de o sută de milioane și a unei pensii pe măsură. 700 de oameni care au mai mult curaj decât alții. E mult, e puțin? Este un început.

E tot ce-am putut face în zece ani. De aici va fi mai greu. Epoca libertăților, a rațiunii și a gândirii și-a luat un răgaz. Mai prost e că România are pe cap și o grămadă de necinstiți care pozează în eroi. Se va rezolva și asta.

Iar dacă nu știți a distinge, e simplu: vedeți cine și pe unde a făcut carte. Încercați să aflați dacă o diplomă născută în spuma învățământului la distanță poate valora cât munca și experiența unui magistrat a cărui preocupare a fost școala, la vremea ei.