În viața mea nu am crezut că o să scriu de două ori în aceeași săptămână despre ministrul educației, Valentin Popa. Mă rog, fostul ministru. Și nu aș fi crezut că acesta își va da demisia după ce eu îi voi cere un gest de moralitate. Nu știam că, încă, jurnaliștii mai pot dărâma miniștri. Ar fi fost bine să fie așa, dar nu e. De aici lucrurile se complică.

Domnul Popa și-a dat într-adevăr demisia. Dar și-a dat demisia din toate motivele greșite și nu din cele care nu l-ar fi recomandat niciodată pentru acest portofoliu. El a demisionat la cererea UDMR și după presiunile făcute de Dragnea, probabil, din cauza unei ordonanțe care stabilește alte criterii de învățare a limbii române în minoritatea maghiară. 

Pe scurt, Popa a cerut ca limba română să fie predată de profesori de specialitate cu calificare universitară pentru acest lucru. Acum ea este predată de învățătorii de la clasă, majoritatea nativi maghiari. Două probleme a făcut Popa. Prima este că le-a tăiat învățătorilor din zonă 20 la sută din salariu pentru că ei erau suplimentar plătiți ca să predea română. A doua este că micii școlari maghiari chiar ar fi putut învăța românește, iar asta îi enervează pe cei de la UDMR. 

UDMR spusese că nu  mai poate colabora cu acest ministru și i-a cerut demisia. Dragnea s-a executat pentru că îi e teamă că pierde șefia Camerei. Iar Popa s-a autonumit un fel de erou al limbii române. 

„ Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România. Până acum, în 28 de ani, nimeni nu a luat vreo măsură pentru ca aceşti copii să înveţe mai bine limba română. Iată că prima încercare de acest gen este imediat solicitată a fi abrogată. Am fost la deschiderea anului şcolar în judeţul Harghita şi am intrat în trei clase a V-a şi a VI-a şi am încercat să dialoghez cu elevii în limba română, însă fără nici un fel de succes. Nici când am plecat şi am spus la revedere, elevii nu au răspuns decât după ce li s-a tradus şi au repetat salutul după profesoara de la clasă. Aceşti elevi făcuseră în conformitate cu programa timp de cinci – şase ani câte patru ore de limba română pe săptămână plătite de statul român suplimentar, peste salariul de bază al învăţătorilor. Cu toate acestea, nivelul de cunoaşte al limbii române era aproape de zero. ”. 

Observația lui Popa este parțial corectă. Am remarcat și eu o grămadă de lume care în Harghita și Covasna care nu vorbește românește. Și nu mă luați acum cu episodul cu pâinea, că știți voi, că sunt un instigator sau că nu apreciez frumoasele relații româno- maghiare. Copiii și tinerii pe care i-am cunoscut nu stăpâneau limba română la un nivel acceptabil care să le dea posibilitatea să lucreze în București, de exemplu. 

Niciunul dintre ei nu ar fi îndeplinit standarde de angajare într-o companie din sudul țării. Pot să fie oameni foarte buni, pot să fie chiar profesioniști, dar, din păcate, acum ei sunt prizonieri în Harcov. Limba română nu e obligatorie, dar e o șansă suplimentară pentru acești oameni. 

De asta româna trebuie predată ca o limbă străină, de oameni specializați și care trebuie să-i scoată din bula lor pe acești copii. Fiind cetățeni români, au dreptul de a trăi și munci oriunde în țara asta, dar trebuie să fie învățați română. 

De asta zic că măsura lui Valentin Popa era bună și singura din cauza căreia nu ar fi trebuit să-și dea demisia. Rămâne valabil restul: ne-vorbitul limbii române, ciuntirea bugetelor unor universități importante prin scăderea aiuritoare a unor locuri la admitere și episodul în care n-a oprit la semnalul Poliției.

Remarcați că în toată această poveste, pentru Dragnea și UDMR interesul copilului maghiar este cea mai mică problemă.