Îmi dau seama din prima cum stă treaba. Omul zâmbește larg, dă mâna, ”bine ați venit pe la noi, ce mai faceți” și așa mai departe. Na, te recunoaște că te-a mai văzut la televizor. Ești mândru, nu? Că te știe lumea. După care te pune exact în țintar. ”De la Realitatea, nu? Bine ați venit pe la noi.” 

Iar eu mă gândesc cât de mare trebuie să fi fost cea mai mare televiziune știri din România când a fost mare. Nu am mai intrat în sediul Realității de șapte ani în acest an, dar toată viața mea profesională mea este legată de ea. Puterea brandului. 

Altfel, deunăzi m-a oprit o doamnă și m-a întrebat drăguț. ”Dar de unde vă știu așa bine? Și uite că suntem și vecini.” Se mai gândește un pic și apoi conchide. ”Nu-i așa c-ați lucrat la ICRAL înainte de 89?” Oare cu cine mă confundă? Și, da, de alb ce sunt, e clar c-aș fi putut fi angajat și înainte de 89. 

Deunăzi, la teatru, o doamnă s-a tot rotit în jurul meu, așa ca un satelit în jurul unui corp ceresc. Bine, eu sunt și mare, așa că e o comparație ușoară. Plus că mă tot roteam să mă uit în jur și eram mereu cu spatele la ea. ”Dumneavoastră sunteți? Eu, doamnă.” Și mă gândeam la cine s-o fi gândit ea. ”Păreți mai înalt în realitate.”  A, e clar. Eu sunt. Asta mi se spune mereu: că sunt mai înalt. Deci nu e loc de confuzii. Cumva, de gras nu mă confundă nimeni. 

Dar cel mai bine mi-a stat la vulcanizare. Nu era nimeni în magazin și el m-a luat din prima. Arătam fix ca un angajat. Cu o cafea în față și mă jucam cu telefonul. ”Vreau și eu o cameră de 14.” ”Nu pot să vă dau. Nu lucrez aici.” ”E, nu lucrezi, te-am mai văzut aici. Nu vrei să-mi dai? ” Nu pot să mă cert cu omul. L-am trimis la colegul care îmi schimba roțile. S-a întors, s-a uitat, a rămas convins că mă știe de acolo, dar că nu vreau să-l ajut. 

Reconfortant și dătător de speranțe. Dacă făceam ceva rău de adevăratelea, nu m-ar fi confundat, Te țin minte toată viața.  Dar nici un bine absolut nu mi-a ieșit 🙂