Mici scene casnice. Dar le bănuiesc trase la indigo în toate casele lumii. În definitiv, noi, bărbații, suntem lăsați de o mamă pe lume.  

Pe al meu, cel mic, îl găsesc băgat în frigider. ”Ce faci, mă?” ”Nimic, mă uitam și eu. ” E în mână cu un baton de salam sau cu o folie din aceea cu semipreparate din care stă să muște. ”Nu vrei să aștepți să mănânci?” ”A, nu, că nu mi-e foame.”

Tehnic, nu îi este niciodată foame. Mâncarea cea mai bună e aia de șade în frigider și pe care o poate mânca pe un colț de masă.

Îl las un pic în pace să văd ce face. Scoate batonul de salam, își taie generos și își pune pe pâine. ”Asta-i fericirea, frate, nu cu ce mă bat ăștia la cap.” Iar dacă îl scap un pic de sub supraveghere știu ce urmează.

Aud frigiderul de la distanță. ”Pune la loc după ce mănânci”. Aiurea, dacă te duci după jumătate de oră mai târziu toate sunt întinse pe masa din bucătărie, ca și cum a trecut pe acolo o petrecere de pitici. ”Vladimir, de ce nu pui mâncarea la rece?” Ridică din umeri și-și vede de sendviș băgat până la gât în calculator.

Și apoi stai să te uiți la pungile alea. Or mai fi bune, n-or mai fi bune? Cât le-a lăsat afară? Se strică, nu se strică? Stai să vezi operațiune de detectare a calității, dacă face faza asta pe la 9 seara și tu le găsești dimineața. Imediat vă spun și soluția.

La celălalt capăt al zilei, dimineața, vine tac-su. Adică eu. Treaz de pe la 5, până când mă urc în mașină, aproape 40 de minute mai târziu, nu cred că mă dezmeticesc. Mi-e clar că un sfert de oră umblu în transă. Mă trezesc, plutesc, mă spăl și cumva ajung îmbrăcat. Întotdeauna îmi pregătesc de seară, altfel nu știu cum aș arăta.

Și apoi intru în frigider, exact ca el. Stau și mă uit pe acolo ca la o opera de artă. Dacă nu mănânc dimineața nu sunt om. Nu beau cafea. La mine, mâncare este sfântă. Se și vede pe mine, bănuiesc. Și apoi mă pun la masa și mă întind. Fac un sendviș, două, fără gluten, ca marii campioni. Un sălămior un cașcaval, brânzică. Nu mă dau în lături de la nimic.

Și citesc. Citesc ziarele de sport, alea românești, cam tot ce-mi pica în mână. Și apoi nu mai am timp. Mă încalț și plec în viteză. Și, ați ghicit. Cam las alea pe acolo, pe masa. ”Nu am avut timp, iubita”

Când se trezesc ei, dezastru. Masa întinsă,  mâncarea pe afară. Cât au stat, or mai fi bune, nu se strică? Și celebrul ”Hai, mă Cătă, de unde știu eu ce să mai pun în sendvișurile copilului?” Odată era taică-meu pe la noi și m-a luat la rost ca în copilărie că nu strâng pe acolo.

Dar de acum am soluție, tehnologie modernă, am scăpat de bătaia asta de cap. Am înțeles că cei de la Caroli au găsit rezolvarea la povestea asta. Îmi cumpără timp. Totul este să calculez bine ce am de făcut. Caroli are un sortiment de salam, Semenic Extra, căruia i-au pus o etichetă termosensibilă.

Ce face eticheta asta deșteaptă? Stă verde câtă vreme produsul cu pricina este ținut la temperatura corectă. Când stă la cald, ea din verde devine galbenă. Astfel, dacă o lași pe masa, așa doar un sfert de oră, scapi lejer, eticheta de abia se ”dezverzește”. Dacă o lași 40 de minute, știi clar că ți-ai luat-o. Dacă l-ai uitat acolo peste noapte, c-ai stat la șpriț cu băieții, ghinion, salamul Semenic Extra de la Caroli, povestește tot.

Așa este făcută tehnologia. Câtă vreme este ținut corect la rece, nu ai nicio problemă cu el. Dar  dacă stă mai mult de 40 de minute la temperatura camerei, atunci îți semnalează. Nu e musai un indicator că se strică, dar te trage de mână să nu mai fii risipitor cu mâncarea.

Nevastă-mea, după ce-a văzut povestea asta, îmi spune că pentru ea are o utilitate mai deșteaptă. Ea are un senzor pentru alimentele care nu sunt ținute la rece cum trebuie la supermarket. Și poartă bătălii cu oamenii de acolo care nu-și fac treaba bine. Dar de când cu eticheta termosensibilă îmi spune că și eu o să văd dacă un produs este ținut la rece cum trebuie. Nu e temperatura potrivită în frigider? Nu bate aerul rece în vitrină? Eticheta se face galbenă. Poți să-ți trimiți de acum înainte și bărbatul la cumpărături. Dispare celebrul: ”tu chiar nu te uiți ce cumperi?” , spaima oricărui cărător profesionist de sacoșe. Ceea ce e realmente încurajator.

P.S: Doamnele și domnii  de la Caroli, vă spun că invenția asta îmi place. Dar vă dau spre studiu o altă problemă, dacă îi găsiți soluție. Mai demult, o cunoștință de a mea s-a întors după o seară cu băieții. Noapte târziu, umblat în frigider, știți povestea. Doar c-a scos salamul de la rece, s-a învârtit el prin casă un pic și când s-a întors la bucătărie, batonul nu mai era. L-a căutat până când s-a trezit din băutură. A sculat-o pe nevastă-sa, s-a dus și afară că s-a gândit că l-a aruncat pe geam. Nimic.

Mai târziu au chemat și un popă să zică un pic prin casă. Nu s-a supărat nimeni, ba au mai pus de un pahar mic. Iar la fiecare întâlnire , de atunci, se mai pune un sălămior alături. Noi bănuim că omul a mâncat până a uitat. Dar, ca idee pentru alte situații de genul acesta, o etichetă cu GPS sau cu senzor pentru când vine bărbatul noaptea de la șpriț cred c-ar fi utilă. Eu zic că doamnele ar aprecia. Dar nu vă grăbiți foarte tare😊

Acest text este publicitate.