Ar fi trebuit să fie foarte ușor, dar e foarte greu.  Cartea lui Sudoplatov,  Misiuni  Speciale, nu e nici roman, nici povestire, nici documentar.  E, în fapt, un noian de informații căzute brusc și amețitor peste tine. Sudoplatov știe tot despre operațiunile KGB din anii ’30 până în anii ’60. Date, oameni, întâmplări, decizii, tot, tot, tot. Sudoplatov a condus departamentul de spionaj extern al KGB,  a supervizat asasinarea lui Troțki și a furat planul bombei atomice de la americani.

În general, mie îmi plac cărțile astea, le sorb pe nerăsuflate. De data asta, a mers teribil de greu. Mi-am dat seama târziu de ce. Cartea aceasta nu e pătrunsă de niciun sentiment uman. Niciunul. Nici măcar când Sudoplatov însuși îl omoară pe liderul diasporei ucrainiene, dăruindu-i o bombă. Dăruindu-i la modul propriu, pentru că bomba era mascată într-un pachet de ciocolată.

Pentru cei care sunt curioși cum au încercat rușii să-i sugrume pe ucrainieni, Sudoplatov povestește pe larg. El însuși ucrainean, a participat la zeci de operațiuni împotriva naționaliștilor. Mai toate se sfârșeau prin omoruri. Deși Ucraina era doar o republică cu un grad autonomie, KGB-ul a avut grijă să nu miște nimic în front. Poate analiza sa ne va ajuta să înțelegem de ce Putin a cerut aprobarea intervenției militare în Crimeea. Sau de fapt Rusia pregătește un război în Ucraina, după revolta de la Kiev?

Sudoplatov scrie că la sfârșitul anilor ’40 gherila naționalistă ucraineană a prins aripi. Foștii militari din armata sovietică au rămas cu armele și au început o mișcare de eliberare. Li s-au alăturat câteva mii de tineri care au găsit că e mai bine așa, decât să meargă forțat la mine, cum stabilise Moscova. Kremlinul a acționat pe două planuri. Întâi a pornit o vânătoare de lideri, iar apoi au dat o amnistie pentru cei care se ascundeau.

Operațiune a avut succes, dar nu fără lovituri grele pentru ruși, care au învățat repede ce e de făcut. Astfel, spune Sudoplatov, Ucraina a căpătat în cadrul URSS o autonomie de care nu s-a bucurat nici sub austro-ungari, nici sub polonezi. Ba, mai mult, au devenit parteneri influenți la Moscova și au avut și propriul Birou Politic, ceea ce nu s-a întâmplat cu alte republici. [citat]Ucrainienii și-au păstrat limba maternă, au beneficiat de învățământ și arte în ucraineană și un statut autonom independent. Astfel, la ruperea Uniunii, tranziția spre un stat de drept a fost foarte ușoară pentru Kiev.[/citat]

De asta cred că Rusia va scumpi gazele pentru Ucraina, ca soluție finală la schimbarea puterii de la Kiev.

Dar să revin la cartea lui Sudoplatov, Misiuni Speciale. Nu-ți lasă niciun sentiment pentru că însuși autorul nu a avut vreunul . Misiuni Speciale e de fapt un raport, cel mai detaliat raport cu putință despre niște persoane, Stalin, Beria, Molotov care nu cred să fi dezvoltat sentimente.  Autorul a scris toată viața rapoarte, iar acum a scris unul foarte lung. Probabil că nici Sudoplatov nu e capabil de emoții, de aceea ele nu apar. [citat]Latura umană e ignorată cu desăvârșire. Și probabil că asta e și explicația pentru care sistemul a mers atât de bine.  Oamenii au luat măsuri criminale pentru că pur și simplu li se părea că își fac datoria.[/citat]

Rețin totuși episodul care-l privește pe Viktor Ilin, comisar pentru securitatea poporului, șef al Departamentului politic secret al KGB. Mă opresc la el pentru că aici lui Sudoplatov pare să-i fi tremurat un pic mâna.  Ilin îi ancheta pe membrii de partid și pe cei din cultură, statutul său fiind secret pentru cei mai mulți membri KGB.

Ilin s-a certat însă cu unul din șefii KGB și vreme de 9 ani a dispărut de pe suprafața pământului. Nimeni n-a mai știut de el, nici măcar familia sau colegii, deși era închis chiar în Lubianka. A ieșit din închisoare la o schimbare de conducere.  A aflat că nevasta divorțase și plecase cu tot cu copil. Din reflex, la ieșire, fără nimic pe el sau cu el, a plecat spre sediul KGB în care lucrase anterior. L-a recunoscut ofițerul de serviciu care l-a rugat să plece, că-i nenorocește pe toți. I-a dat 500 de ruble pentru asta. Ilin a fugit la țară și-a refăcut viața spectaculos și a devenit, mai târziu, secretarul general al Uniunii Scriitorilor din URSS. Cum detaliile umane nu-l interesează deloc, Sudoplatov nu ne spune dacă Ilin și-a mai văzut vreodată soția sau copilul. În fapt, numai din cazul ăsta s-ar fi putut scrie o carte.

Dar cum pentru Sudoplatov  viața nu prea are valoare, cartea e un compendiu foarte reușit despre modul în care se fură informații și se omoară oameni.

Prețul nu-l știu, că am primit-o cadou. Cred că e scumpă, pentru că e în condiții grafice excelente. Dar își face toți banii, în ciuda experienței  de o ariditate unică, îndrăznesc să spun.