Manchester, atacul împotriva inocenților

Cele mai întâlnite imagini de la atacul din Manchester: părinți așteptând copii în fața sălii, părinți cărând copii în brațe, adolescenți răniți sau speriați, întinși pe jos în jurul sălii. Ariana Grande este o artistă iubită de adolescenți și atrage mulțimi de copii la concertele sale. Iar de aici grozăvia momentului. Pentru că nu există senzația de teamă mai mare că i s-ar putea întâmpla ceva propriului copil.

Unul dintre martori, Andy Holey spune la BBC că își aștepta soția și copilul în fața sălii din Manchester, cea mai mare sală de concerte din Europa. ” Explozia m-a aruncat apropae 20 de metri în spate. Am trecut de primul rând de uși și m-am oprit în al doilea. M-am ridicat și primul meu impuls a fost să intru să-mi caut familia. Am văzut trupuri pe jos. Mi-am găsit soția și fetița ceva mai târziu și am văzut că sunt în regulă.”

Din primele informații, atacul a fost în afara sălii, chiar la una dintre ieșiri, cea care duce înspre stația de tren Victoria. Atacatorul nu a reușit să intre ăn sală datorită controalelor și probabil că nici nu a intenționat. Doar s-a pus într-o zonă aglomerată și s-a aruncat în aer.

manchester arena

Atacul de aseară lovește și ultima redută a civilizației noastre, așa cum o știm. Demenții care s-au aruncat în aer știau exact ce fac. Și anume că vor omorî mulți copii. Asta au și urmărit. Să multiplice durerea, să o mărească, să lovească acolo unde se produce cea mai mare suferință. Nu există lucru mai îngrozitor decât să țintești deliberat viețile unor complet nevinovați. După ce i-ai atacat repetat pe cei care te-au primit în casa lor, pe cei care ți-au împărtășit valorile sau pe cei care le-au contestat, ultimul lucru care mai rămăsese de făcut era să le ataci copiii. Este atacul asupra inocenților, iar acest lucru depășește orice înțelegere sau explicație. Numai ticăloșii atacă copiii.

daily mail 2 

Oamenii aceștia, dacă oameni sunt, vor să șubrezească principala realizare a civilizație moderne. Pacea este cea mai importantă cucerire a lumii noastre, iar tot ce vedem în ultima vreme are menirea de a o nimici. Iar în numele acelor copii și părinți care de aseară nu mai sunt, răspunsul nostru trebuie să fie dur, legal și rapid. Niciun vinovat nu poate scăpa. Este singura manieră care ne poate asigura pacea în civilizația noastră: respectarea regulilor și desființarea extremismului. 

Foto: Daily Mail.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Manchester, atacul împotriva inocenților

  1. Dan Ion spune:

    „răspunsul nostru trebuie să fie dur, legal și rapid”.
    Adica mai exact sa facem cenbul?
    Daca este sa luam Romania , constat doar ca aceasta face niste osanale penibile dictatorului turc islamist in devenire, Erdogan. Moscheea, cazul jucatorului turc din nba si cine stie ce tampenii negociaza si semneaza melescanu la istanbul

  2. gabriel spune:

    Pacea, principala realizarii a lumii moderne? Care pace, care lume moderna? Lumea moderna de care vorbiti a hranit acesti monstri prin indepartarea de la Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!