Nu am amintiri din copilărie sau adolescență care să fie legate de un atac terorist. Aceste imagini nu există decât vag în mintea generației mele. Îmi sună familiar atacurile IRA în Anglia, ceva îmi spune că Brigăzile Roșii ar putea fi existat și mai știam de Intifada și bătăliile de acolo.

Am avut această revelație citind postarea unui prieten virtual. Un om pe care nu-l știu, dar care vine din aceeași lume cu mine. Suntem o generație fericită. Am văzut ce înseamnă comunismul, dar puțin, fix cât să înțelegem. Am cunoscut capitalismul și rădăcinile sale, atât cât să știm ce e bun și ce e rău.

Ne-am racordat la valorile democratice ale Europei Occidentale, într-o lume în care nimeni nu a pus la îndoială beneficiile sale. Dar mai ales, noi am trăit în pace. Războaiele sunt îndepărtate, iar cele pe care le știm sunt doar cu noi înșine.

Lumea mea s-a schimbat brusc din 11 septembrie 2001. George Bush ne-a anunțat de atunci un război, al cărui capăt, dar mai ales al cărui inamic nu l-am văzut niciodată în carne și oase.

Ce știu, însă, este că generația copilului meu s-a născut în plin război. Că, de fapt, toate sursele sale de informații sunt asaltate de sânge, lacrimi, teroare, cadavre, copii morți, explozii, vieți curmate. Generația lui trăiește un război și foarte probabil se pregătește de un război.

Nu cred că vor fi două armate față în față. Cel puțin, nu două aparținând aceleiași lumi, dar cred că războiul se va da pas cu pas, om cu om, familie cu familie.

Din ce în ce mai multe familii pot spune azi c-au pierdut pe cineva în acest război. Ura lor va fi nesfârșit și neîmpăcată. Din ce în ce mai mulți li se vor alătura și vor simți la fel. Nu vom merge pe front, dar frontul va fi acasă.

Se pun astăzi semințele sfârșitului Europei tolerante, cea care îi acceptă pe toți. Atunci când copilul meu va fi mare, această ură de-o parte și de alta va fi în plină floare. Slabi, așa cum suntem acum în fața acestei amenințări, ne vom organiza și ne vom apăra. Vom fi ca într-o cetate, dar asediată din interior.

Pentru generația copiilor noștri acesta va fi firescul. Unii vor pieri nevinovați. Și de-o parte și de alta. Și ca în orice război, civilii vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit. Istoria ne spune că războaiele astea pe care le purtăm în interior au obiceiul prost de-a dura zeci de ani.

Nu știu când și unde vom găsi resurse de a pune din nou celelalte semințe, cele care ne-au dat nouă lume pașnică. Să așteptăm însă cu încredere. Nimic nu poate dura la nesfârșit. Nici pacea, nici războiul.

Foto