Lucruri pe care le-aș vedea mai des la școală

L-am trimis la școală cu un burete să curețe o urmă de picior pe care a făcut-o pe perete. Un soi de marcă a veseliei, că grupa lui s-a descurcat bine la o oră de engleză. Firesc, după pocinog, trebuia să și repare greșeala. Așa c-a luat buretele să repună lucrurile în ordine.

S-a întors câteva ceasuri mai târziu cu opera alăturată. Asta i-a venit să facă. ”Universul, cu galaxiile și stelele. Se cheamă Big Bang.” Nu sunt foarte priceput, dar mie îmi arată bine. Și nu e prima oară. Dacă e fascinat de ceva, cu excepția jocurilor, atunci e desenul. Doar că noi facem puțin, prea puțin. Artele plastice, fotografia, muzica sunt un fel de Cenușărese ale școlii. Nu facem noi sport, darămite din astea.

Nu ne-ar merge însă un pic mai bine, dacă am mai deschide lumea? P.S. Ce treabă are buretele? Pictura a fost făcută cu buretele, nu cu pensoane sau pensule. Pata de pe perete a rămas însă acolo. Până azi, când are din nou misiune să o șteargă.  Cine știe cu ce se mai întoarce.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!