L-am trimis la școală cu un burete să curețe o urmă de picior pe care a făcut-o pe perete. Un soi de marcă a veseliei, că grupa lui s-a descurcat bine la o oră de engleză. Firesc, după pocinog, trebuia să și repare greșeala. Așa c-a luat buretele să repună lucrurile în ordine.

S-a întors câteva ceasuri mai târziu cu opera alăturată. Asta i-a venit să facă. ”Universul, cu galaxiile și stelele. Se cheamă Big Bang.” Nu sunt foarte priceput, dar mie îmi arată bine. Și nu e prima oară. Dacă e fascinat de ceva, cu excepția jocurilor, atunci e desenul. Doar că noi facem puțin, prea puțin. Artele plastice, fotografia, muzica sunt un fel de Cenușărese ale școlii. Nu facem noi sport, darămite din astea.

Nu ne-ar merge însă un pic mai bine, dacă am mai deschide lumea? P.S. Ce treabă are buretele? Pictura a fost făcută cu buretele, nu cu pensoane sau pensule. Pata de pe perete a rămas însă acolo. Până azi, când are din nou misiune să o șteargă.  Cine știe cu ce se mai întoarce.