Este cel pe care-l ai. Statistică de mai jos vine dintr-un raport al unei bănci străine. Nu spun care, că nu știu dacă e public.
E simplu, da? Arată cât la sută din populație are un loc de muncă, de unde plătește taxe și impozite.
Și compară statele din Europa Centrală și de Est. Noi suntem sub Serbia, dacă n-ați înțeles. Să vă mai spun că șomajul în rândul tinerilor a ajuns probabil la 25 la sută? În rest guvernarea merge bine. S-a dat înapoi ce-a tăiat Băsescu și avem și o creștere economică de ceva la sută. Doar că ne e teamă că nu avem bani de pensii și salarii și-i mai băgam câte o acciză.
În ce privește pensia generației mele, după cum arată graficul de mai sus, e musai să mă îmbogățesc.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Concluzia e absolut corectă. Până va ajunge generaţia noastră la pensie, sistemul va fi falimentar demult.