În America treaba e simplă. Românii care au acolo mici afaceri în domeniul alimentar îți vor spune că în zece ani nu au avut niciun control de la o instituție sănătate publică. Nu pentru că americanilor nu le-ar păsa, ci pentru că, dacă ai băgat o toxinfecție alimentară în vreo 10 clienți, poți să închizi.

Dacă se și întâmplă să moară cineva, atunci realmente ești mort și tu cu toate afacerile, eventual și toată averea. Responsabilitatea personală și regula este cea care păzește întreaga afacere și viața oamenilor.

Europa are alt sistem. La noi sunt scrise reguli sanitare până la ultima virgulă. Te învață cu toții ce să faci, de la momentul în care primești ingredientele unui produs, până la desfacerea lui. Birocrația este mama noastră aici. De aceea singurii care pot respecta litera regulamentului sunt cei din corporații. Pentru producătorii mai mici bătaia de cap este mai mare.

În România, producătorii locali privesc uneori perplex la teancul de documente pe care trebuie să le respecte, pună la dispoziție, să le implementeze, dacă vor să facă mâncare. De multe ori vor scăpa o înjurătură și o vor lăsa mai moale pentru că realmente  tot ce ai de făcut te omoară financiar.

Îi susțin și i-am susținut pe micii producători români în fața corporațiilor. Cumpăr de câte ori am ocazia, le susțin punctul de vedere în chestiuni de piață, știu că duc o bătălie inegală, dar în materie de sănătate nu au nicio scuză.

Ancheta îmbolnăvirilor de la Argeș spune clar: la doi producători mici, unul de lactate, altul de produse din carne de pui, a fost găsită bacteria care a omorât trei copii și a băgat în spital alte zeci. Se explică astfel de ce îmbolnăvirile veneau din aceeași zonă. Fabricile nu aveau volum să distribuie mai mult.

Situația asta este posibilă doar pentru că cineva nu respecta o regulă. Pentru că nu și-a educat angajații, pentru că nu i-a făcut responsabili. Și mai ales pentru că nu răspunde nimeni dacă se întâmplă ceva. O înțelegere, o șpagă, o cunoștință te salvează în astfel de situații. Și probabil ar fi făcut-o și acum dacă aceste cazuri nu ajungeau la București.

Tot ce s-a întâmplat ar putea avea o singură însemnătate. Dacă toți cei responsabili ar răspunde penal și cu averea. Dacă acest lucru se va face repede și la vedere. Micii producători ar ști că teancurile alea de hârtii au o noimă. Și mai mult decât atât, ar învăța responsabilitatea pe propria piele.