Mă rog, nu e chiar nouă și nu prea se face. Este doar un anunț de intenție al premierului Cioloș. Din câte m-am uitat ieri seară la tv, aceasta a fost de fapt cea mai importantă știre a zilei. Că este posibil ca, undeva în viitor și cu 3-4 miliarde de euro, să apară autostrada atât de dorită de mediul de afaceri. De fapt nu autostrada, ci partea ei dintre Pitești și Sibiu.
Deocamdată sunt făcute studii de fezabilitate, de două ori chiar pentru două tronsoane. Și or să mai facă unul. La studiu mă refer. Și există și o promisiune pentru o autostradă între Târgu Mureș și Iași.
Acum, nu o să spun decât că mă bucur. Am ajuns la concluzia că fiecare premier este ca în povestea cu Harap-Alb. Fiecare prinț este supus la aceleași probe. La noi, prințul trebuie să facă autostradă. Dacă o să-i reușească vreunuia. o să primească măcar jumătate de împărăție pe viață.
De-a lungul anilor situația arată cam așa.
Adrian Năstase nu a promis decât o autostradă: Nădlac- Arad – Oradea, rămasă în stadiul de proiect. A făcut contractul Bechtel și a realizat 52 de kilometri de autostradă din cei 415 pe care și-ar fi dorit să-i facă.
Călin Popescu Tăriceanu avea ca priorități Coridorul IV paneuropean Nădlac-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa şi Coridorul IX Bucureşti-Focşani-Albiţa. A promis și autostrada Soarelui până în 2008, dar aceasta s-a terminat patru ani mai târziu în 2012. Aproximativ 70 de kilometri de autostradă au fost finalizați în mandatul său.
Emil Boc a promis nu mai puțin de 836 de kilometri și a făcut 139. A deschis însă și alte proiecte care au fost inaugurate în guvernarea Ponta.
Victor Ponta a deschis aproape 300 de kilometri de autostradă, dar doar 122 au fost porniți și construiți de la zero în mandatul său.
Una peste alta avem în jur de 640 de kilometri de autostradă și vreo 30 de miliarde de euro cheltuite.
Dar dacă nu reușește nici Cioloș, dați-mi voie să cred că nu se mai face. Dar, îl rog frumos, ca în caz de eșec, să fie singurul care să ne spună cinstit de ce nu se poate. Că eu nu cred niciuna dintre explicațiile până acum. Iar Cioloș poate spune adevărul, căci pe el nu trebuie să-l voteze nimeni.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Se impune o erata : Adrian Năstase a făcut contractul Bechtel , a venit DA la guvernare si a facut NU autostrazi …pardon a realizat 52 de kilometri din cei 1000 km promisi !