”Oprește un pic camera… Pauză…” Ianis Hagi se ridică din scaun cu lacrimi în ochi și ecranul se întunecă. ”Mulți spun că mi-am ratat cariera…” Denis Alibec se uită în gol și admite. ”Dacă e nevoie să curgă sânge, să curgă sânge!” Edi Iordănescu strigă peste tot vestiarul și apoi bate în mese. 

Secvențele de mai sus sunt din filmul În Inima Naționalei, care  prezintă calificarea la Euro din Germania cu imagini unice din vestiarul echipei și interviuri în exclusivitate. Am pus trailerul mai demult aici și unii dintre voi au fost emoționați, alții au criticat. Firesc. Filmul a avut premiera de gală în seara asta și de săptămâna viitoare e în cinematografe. 

Merită să-l vedeți. Din mai multe motive. 

O dată pentru că este povestea spusă din partea cealaltă. Și pentru că prezintă punctul de vedere al unui grup de oameni care a trecut printr-un blocaj psihic. Au trăit o traumă și au dreptul să povestească. Nu cred că există generație mai urâtă de public în istoria fotbalului nostru. I-am desființat ca fotbaliști, dar și ca oameni. Și acum merită ascultați. 

Edi Iordănescu este un foarte bun motivator, care înțelege că în vestiar e nevoie de cuvinte simple, clare și puternice. Filmul are o sumedenie de imagini din vestiar dinaintea partidelor și este o intrare în intimitatea echipei, așa cum nu am mai văzut niciodată. 

Băieții aceștia sunt un grup. Adversitatea pe care au simțit-o de la societate în atât de multe rânduri i-a unit. Și asta se simte în fiecare minut de film. De la ”băiețelile” de vestiar până la momentele grele. 

Marea realizare a filmului regizat de Remus Achim, dincolo de nodul în gât pe care o să-l simțiți în permanență, este dată de interviurile cu jucătorii. Sunt cele mai sincere momente pe care le-am văzut în ultimii ani la sportivii noștri. Și zidul acela al cuvintelor cu ”facem și dregem” chiar este greu de spart. Remus Achim mi-a spus c-a stat de vorbă cu fiecare din ei între 4 și 6 ore ca să ajungă acolo. Că a închis camera de mai multe ori și le-a spus că trebuie să aibă încredere, că a luat-o de la capăt până i-a făcut să se deschidă. 

Așa o să-l auzi pe Ianis vorbind despre ce înseamnă să fii fiul lui Hagi. ”Eu m-am născut cu presiunea asta.” Și ochii i se înlăcrimează și înghite în se și filmarea se oprește. Și se oprește din nou când vorbește despre accidentarea care l-a ținut afară din teren un an. ”Mie mi-a luat cea mai mare bucurie a vieții. Oprește, oprește…” 

Așa o să-l auzi pe Alibec că lui nu i-a ieșit cariera. Și admite că s-a irosit. ”Au fost multe… Și când am plecat de la Inter…”

Așa o să vezi că Mihăilă are umor mult. ”După gol îi făceam un semn prietenei mele… Mă rog, fostei, că nu o mai am… Prietenei și câinelui… Câinele îl mai am. A rămas cu mine”. Apropo, am trăit mereu cu impresia că Mihăilă s-a accidentat după golul doi cu Elveția, când s-a suit pe gardul cu suporteri. De fapt, el s-a accidentat în sprint, a făcut ruptură musculară, dar nu s-a oprit nicio secundă spre poartă. 

Și o să fiți curioși ce spune Pușcaș. Mult hulitul Pușcaș, vorbind despre cariera sa, care are suișuri, coborâșuri și ascensiuni, dar parcă nu e niciodată acolo. 

Cred că era un film necesar. Pentru că orice poveste are mai multe fațete. Nu mai multe adevăruri, dar mai multe fețe. Și pentru că ea o să trezească bucurie pentru ”România care a uitat să se bucure.”

Vă dau și un pont. Genericul de final este montat pe piesa Tot mai sus de Marius Moga și Guess Who. O să descoperiți câteva personaje fascinante din staff-ul echipei naționale. Inclusiv bucătarul Andrei Voica, autorul unui moment de excepție. 

Mulți dintre acești băieți sunt de la țară. Aflu asta din poveștile lor. E o notă cu atât mai spectaculoasă și mai importantă pentru noi. O dată pentru că arată ce bazin formidabil irosim în România. Și – doi – pentru că mulți au fost siliți să renunțe la educație sau nu au primit cea mai bună educație posibilă. Să obțină respect, victorii și să vorbească liber despre asta este mare lucru.

O notă bună pentru ce înseamnă sistem la noi, îmi atrage atenția prietenul Lorand Balint cu care am colaborat la Out of the Box. Ca să faci un astfel de film îți trebuie ideea, echipamentul, banii, procedurile și, mai ales, oamenii cu care să-l faci. Ideea vine de acum patru ani, filmări există și de atunci, aparatul de marketing și de promovare lucrează de luni bune să facă produsul final. Asta înseamnă că aici ne și pricepem la ceva.

E un film pozitiv. Asta și-a propus, asta face. Nu este documentar, nu este anchetă, ci promovarea unui grup care și-a câștigat respectul. Mi-ar fi plăcut să văd și pauza meciului cu Elveția. Nu e pusă în film din rațiuni tehnice, înțeleg. Una peste alta, menirea lui este să ne dea un pic de speranță înainte de Euro. Ce-o mai fi și acolo, vom vedea. Va mai avea Iordănescu noroc? A răspuns și la întrebarea asta. Dacă spune drept sau nu, puteți stabili voi până la urmă.