În definitiv, de ce vă este frică?

Facebook-ul meu a arătat ca un câmp de luptă după ce am arătat susținere refugiaților care vin dinspre Siria și alte state africane. O bătălie pe care  am pierdut-o, evident. Mi se pare absolut fabulos ce val de indignare este printre cititorii mei la ideea că ar putea veni unii să o frece pe aici, mai tare decât o facem noi. Dar care sunt argumentele, în afară de dat cu fundul de pământ, că aici suntem noi și țărișoara noastră? Sintetizez:

Terorismul. Cum lumea vede în mod clar numai tineri bărbați în toate fotografiile – bărbați fiind și cei care au născut în gara Keleti – atunci, cu siguranță, ISIS-ul a trimis soldați aici care la un moment dat vor arunca Europa în aer. Asta e cu atât mai clar cu cât ISIS a și spus că face asta, iar lucrul este clar consemnat și în textele lui Nostradamus. Cât de posibil este însă să avem noi atentate în Europa? Cât de posibil era și acum. ISIS a reușit să recruteze mii de oameni din Europa care au plecat să lupte alături de ei.

Dacă ar putea să arunce ceva în aer, o vor face cu sau fără refugiați. Europa are însă servicii secrete puternice, iar România se poate lăuda cu un număr de agenți, dublu decât în statele europene. Dacă e pericol, eu cred că ar putea face față. Deocamdată văd că suntem la un nivel de alertă precaut.

Islamizarea Europei. Să zicem că, prin absurd, Europa va refuza să rezolve problema siriană. Și că în următorii ani vor ajunge aici 10 milioane de oameni. Sunt deocamdată pe teritoriul european 500 de milioane de locuitori. Cam în cât timp se va înclina balanța spre un stat islamic aici? Care e posibilitatea ca aici să se aplice legile islamice? Cam cât e acum la Paris sau Londra.

Nesupunerea civică. Sistemele europene sunt inegale. În Franța nu funcționează, sunt probleme în Marea Britanie, Germania pare să se fi descurcat. România are o mică comunitate musulmană de care nu se poate plânge până în acest moment. Nu văd de ce una mai mare o să ne facă mai multe probleme. Nu o să mai publicăm caricaturi cu Mohamed? Ei, bine, ne-au convins să facem asta fără să vină aici.

Îmi spune cineva că arabii care vin nu tratează frumos femeile. Îmi vine să râd. Vă e teamă de unii care violează după toată discuția din vara asta?

În fine, un cititor îmi spune că nu au disciplina muncii. Despre asta, mi-e greu să zic ceva. Deși, cred că am mai auzit-o pe undeva. Cred că era o țară în Europa. Cred că vă e teamă să nu ne dublăm numărul de leneși. Cât despre exprimarea ”o rasă de mincinoși teatrali, parșivi-cronici”, îndrăznesc doar să vă spun că ar trebui să citim ultimele ziare englezești despre noi, românii.

Ce reușesc să înțeleg mai puțin este de ce cele mai dure mesaje le-am primit de la români plecați demult în afara țării. O atitudine de grup, de sectă atacată, mai rar mi-a fost dat să văd, dar desprind concluzia că e un fenomen prin care conaționalii noștri nu au reușit o integrare perfectă în lumea de acolo, ci sunt niște locuitori cu trupul și nu cu mintea în țările lor.

Îmi pare că văd o atitudine de oameni săraci, incapabili să-și depășească condiția și temători la tot ce le-ar putea schimba viața. Recunosc că nu sunt surprins de vreme ce asta e atitudinea des întâlnită și față de țigani. Pe ei îi iubim doar atunci când cântă.

Iar dacă vă tot întrebați de ce nu primesc refugiați unele dintre țările arabe, răspunsul e simplu: sunt niște voievodate de ev mediu unde nu se dau doi bani pe viața nimănui. Noi am reușit cumva să ne împingem statul dincolo de granița asta, dar nu am reușit să-i ajutăm pe toți să sară gardul.

 foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la În definitiv, de ce vă este frică?

  1. Carmen spune:

    Va invit sa vizitati in cat de multe orase principale ale lumii cartierele cu emigranti proveniti din asa-zisa lume a treia, din tarile subdezvoltate si cu siguranta veti vedea situatia mai in ansamblu.
    nb. Acele zone, cartiere de care pomenesc sunt, fara nicio exceptie, considerate zone rau-famate, de risc. Totusi considerand ca nu toti refugiatii fac parte din paturi sociale defavorizate, bineanteles va exista, dintre acestia, un procent care se va integra in noua societate, practica dovedind ca acest procent este inferior celorlalti.

  2. Carmen spune:

    Si inca o mentiune, tarile arabe dezvoltate economic primesc refugiati, conform declaratiilor oficiale referitoare la acest subiect (Emiratele Arabe Unite, Katar,etc) doar ca pretind ca refugiatii, ca si orice amator de stabilire in tarile lor sa indeplineasca inainte niste formalitati birocratice de identificare.
    Faptul ca acesti refugiati profita de o bresa organizatorica prin care anumite tari europene permit trecerea propriilor granite de orice individ fara a avea cunostinta despre cine este si ce face este problema acelor state.
    Referitor la compararea unor state din Golf cu cele din evul mediu, dupa vizitarea lor, multora li s-a parut mai de ev mediu Romania decat acele state. Si nu au exagerat prea mult.

  3. Horatiu spune:

    Mda, discurs mediocru si extrem de superficial. Ma asteptam la mai multa esenta de la un jurnalist.
    1. Nu e vorba de tarisoara noastra sau alte bla bla-uri, oamenii astia NU SE ADAPTEAZA. Religia lor nu le permite sa evolueze. Legea lui Alah primeaza. Niciodata nu poti sa convertesti un musulman. Isi vor creste copiii cu aceeasi mentalitate.

    2. Se inmultesc exponential daca pot spune asa. Ei formeaza caste, grupuri din care nu are scapare nimeni, ideologic vorbind.

    3. Da, nu au cultura muncii, dovada sta faptul ca nu au migrat in statele din jur cu aceeasi religie, acolo trebuie sa munceasca. Nu va primi statut de azilant cu renta 3 mese gratis pe zi.

    4. Chiar daca par linistiti la prima vedere, pot fi foarte usor manipulati si zgandariti de unul pe care ei il vad lider.

    5. Mentalitatea lor este de TURMA, ciobanul (imamul sau muftiul) decide.

    6. Nu respecta femeia. Da, este real. Nu isi respecta decat mamele si atat. Femeia este recipient de copii. Poti spune ca asaera si in Europa inainte doar ca noi am evoluat. Ei stagneaza inca in aceeasi mentalitate de pe vremea Imperiului Otoman.

    Asa ca domnu’ Striblea, incearca sa iesi in evidenta cu ceva pertinent, lasa cliseele si ipocrizia. Arata ca a fost o greseala stationarea la Romania TV!

  4. Cristi spune:

    Buna ziua

    De acord cu acest articol, mai putin cu sfârsitul : Libanul sau Jornadia au primit multi refugiati chiar daca sunt tari mai sarace decât Qatarul sau Arabia Saoudita…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!