Ca unul care a stat mai mult în breasla asta, la finalul acestei săptămâni nu pot decât să-mi exprim admirația, invidia și respectul meu total față de colegii care l-au însoțit pe președintele Klaus Iohannis în Israel.

Să vă explic un pic contextul. Vreo doi ani am fost acreditat la guvern, în perioada lui Adrian Năstase. El avea prostul obicei să înceapă acțiunile cu presa pe la 8.30-9.00 și apoi să le termine pe la opt seara. În timpul ăsta, mai punea una-două ieșiri și apăreau trei comunicate. O deplasare de o zi conținea măcar patru-cinci momente cu declarații, iar o deplasare de două zile era asigurarea că vii rupt.

Mi-aduc aminte de o Vienă cu plecare la șase și jumătate și cu final oficial pe la opt seara. Oficial, pentru că după aceea trebuia să dăm în redacții ce strânsesem. De la Moscova  a venit la unu noaptea și la nouă dimineața a început teleconferința. Ne tremurau picioarele.  Omul era omniprezent, dacă nu aveai două echipe, ca televiziunile mari, te prindea noaptea în redacție.

Băsescu a venit și el pe repede înainte. N-am înțeles nimic din nicio vizită cu el. La Paris am avut 15 minute să intrăm într-un magazin pentru că pierdeam avionul, iar la Bruxelles am abandonat noi o jumătate de program ca să  bem o bere în centru. În Libia, recunosc, am avut parte de o masă de prânz mai răsărită, dar cred că era meritul lui Gaddafi, dacă-mi permiteți gluma.

Nu întind mai mult vorba, că bănuiți cum stă treaba. Mă uit acum pe genialul program al  lui Klaus Iohannis în Israel. Să vedem cam ce ar fi putut face colegii acolo.

Luni 7 martie

Nu știu când a fost plecarea, recunosc cinstit. Sper că spre binele tuturor s-a plecat de duminică seara.

Dimineață, întâlnire cu Președintele Israelului și declarații.

La prânz întâlnire cu premierul Netanyahu și declarații. Două sincroane și alea tăiate în redacții de pe feed.

Întâlnire cu Patriarhul Ortodox și vizită la Mormântul Sfânt. Final ora 17. Scris și scos sincroane, plus făcut stand-up, pe la 19 s-a închis treaba.

Seară mișto în oraș, eventual cină cu oamenii din delegație

Marți 8 martie

O zi mai încărcată cu alergătură.

Dimineață, depuneri de coroane, vizită la Yad Vashem.

La prânz, întâlniri cu liderii Parlamentului israelian.

După-masa, vizită la Așezământul Bisericii Ortdoxe.

Ceva de lucru, aș zice că se încheie respectabil la ora 20.00

Miercuri 9 martie

Băi, ej” nebun, toată dimineața este liberă.

Primul punct pe agendă e la ora patru, la Zidul Plângerii.

Seara este însă o întâlnire cu românii care va împinge munca spre miezul nopții.

Joi 10 martie

Domnul președinte înăsprește ritmul.

De dimineață se merge în teritoriile palestiniene. Nu foarte dimineață, la 11.45 este rezonabil, a fost o seară lungă.

Vizita are patru momente, dar, Slavă Domnului se termină la 14.30.

Pe la șase e gata toată treaba și dacă faci montajul personal.

Rămâne de o plajă mică.

Vineri 11 martie

Domnul Președinte este dispărut toată dimineața.

Nu se știe decât că după-amiază se pleacă spre România. Toată lumea face cumpărături și plajă. Doar dacă ai un redactor-șef mai nasol te va trimite să bagi ceva materiale cu turism, români plecați, chestii din astea.

Ghinion că e povestea cu CSAT-ul, că altfel președintele pleca direct la Sibiu. Noroc că întâlnirea e programată la 19, iar la 19.30 e ședință de guvern. Deci durează 20 de minute.

Așa că vreau,  pe această cale, să-i mulțumesc președintelui Iohannis că este primul demnitar care respectă, cât de cât, breasla jurnaliștilor. Reporterii trag din greu luni bune pentru o vizită ca asta. Este un premiu binevenit. Partea proastă, aud, este că nu multe redacții își permit vizite din astea, și că au fost mai puțini ziariști cu dumneavoastră față de obicei.

Și salut că s-a împlinit și dezideratul dumneavoastră de a face o altfel de politică. În acest caz una mai lentă și mai plăcută.