Cred că domnul Cioloș a alcătuit un guvern echilibrat cu mai multe plusuri. Prima impresie este că în guvern sunt propuși oameni care au dobândit prestigiu profesional. Și au ajuns pe lista lui Cioloș tocmai că au făcut ceva în profesia lor.
Cred că Dacian Cioloș a alcătuit un guvern cu gândul la acea parte implicată a societății românești. Cu gândul la cei care ies în stradă, la cei care scriu, la cei care sunt atenți la ce li se întâmplă.
Vasile Dâncu este un profesionist în domeniul său. Că este apropiat sau nu de PSD mă interesează mai puțin. Dâncu ar trebui privit de noi ca realizatorul unei legi extrem de importante, 544, care a împins România înainte. O parte din succesul societății civile se datorează acestei legi făcute chiar în mandatul lui Adrian Năstase.
Interesantă numirea lui Grigore Borc, pentru că este un reprezentant al mediului de afaceri, al corporațiilor, al celor care produc masiv în România. Sunt convins însă că sindicatele au ridicat deja din sprânceană.
Mihnea Motoc este diplomat de carieră, doar în posturi cheie de 15 ani încoace, de când Năstase l-a numit secretar de stat. Profesionist, fără probleme.
Lazăr Comânescu înseamnă că domnul Iohannis și-a asumat în totalitate politica externă a României. Domnul Comănescu trebuie să explice o declarație a lui Traian Băsescu, care spune că în perioada în care era ambasador la Berlin, cancelaria prezidențială română a refuzat să mai lucreze cu el.
Petre Tobă este polițist de carieră. Sunt convins că el cunoaște sistemul ca nimeni altul. Dacă a foat vizată o îmbunătățire a activității Poliției e numirea potrivită. Nu există reproșuri majore la adresa sa. A picat în povestea Ponta-Duicu și nici acum nu mi-e clar dacă a fost sau nu a fost parte la ea. nu ar strica explicații suplimentare.
Anca Dragu a lucrat ani buni pentru biroul român al FMI. De aici ar putea rezulta un echilibru mai mare când vine vorba de banii României.
Cristina Guseth conduce o organizație respectată care lucrează în România de ani buni și a cărei activitate nu poate fi pusă la îndoială. Cred că este o numire care asigură actuala linie din justiție. Dar și viitoarele numiri care se vor face la Parchete.
Șeful Cancelariei, Ion Tudorache este jurist de profesie și a lucrat aproape întreaga sa carieră în instituții internaționale, chiar la scurt timp după terminarea Facultății de Drept de la Iași. Dacă aduce un pic de rigoare europenă în sistemul nostru este bine primit.
Mă opresc aici, după posturile cheie. Știu câte ceva și despre alți membri ai Cabinetului, dar vom avea vreme. Ce observ însă este că acest cabinet va merge pe liniile dorite de Klaus Iohannis și care pornesc din doctrina ”o altfel de politică”.
Oamenii aceștia îi seamănă lui Iohannis și lui Cioloș într-o oarecare măsură: cu un parcurs măsurat, echilibrat, fără excese de comunicare și probleme publice. Cred că este un pas înainte pentru România. Unde va apărea problema, va fi în zona asumării. Nu cred că vreunul dintre ei își va asuma vreo decizie istorică și cu care să intre în mari bătălii.
De altfel, cred că performanța lor trebuie căutată în altă parte. Acesta va fi un guvern care să administreze România, să urmărească și să pună în aplicare măsuri deja luate, să taie firele corupției și să perceapă mai bine dorințele românilor. Și să nu plece urechea la prietenii politici
Și, apoi, să instaureze un anumit tip de normalitate, echilibrată și fără excese, care să liniștească tulburata Românie. Dacă vor reuși asta, în limite rezonabile, atunci acesta va fi marele succes, căci și cei care vor urma vor trebui să facă la fel.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!