Pe vremuri, în copilăria mea, era o vorbă. Se spunea despre un lucru că este ”țais”. Am înțeles ani mai târziu că vorba vine de la Zeiss și lentilele sale. Cine știe în ce epocă de la începutul sau jumătatea secolului trecut , Zeiss cucerise piața de pe aici cu produsele sale.

În orice caz, noi, copiii, știam că un trening din Germania, niște adidași sau chiar și bomboanele erau cele mai bune dacă veneau din Germania. Iar asta era întărit și de celebrele cataloage de la Otto și Neckermann, strecurate oarecum pe sub mână. Asta era un fel de fereastră către lume și bogăția ei. Nu aveam acces către nici măcar un produs de acolo, dar mamele noastre le foloseau ca să vadă tiparele hainelor, care puteau fi croite și în România. 

La începutul anilor 90, primele televizoare color de calitate au venit de la Grundig, ca și primele telefoane mobile. Peste tot vedeai doar de la Bosch. Ba, și când a bătut aerul de libertate, primele granițe au fost trecute către Germania, noul El Dorado. Iar mărcile se băteau cu dolarul, mai să-l răpună. Ba, cu siguranță în părțile Timișoarei, toate treburile se întâmplau în mărci.

Iar când un aer de prosperitate a lovit țara, a fost aproape imposibil să-i convingi pe români că există pe lume și alte mașini decât cele germane. Altminteri, mașina germană nu se devalorizează în România la fel de repede la fel ca restul.

Iar odată cu toate astea au venit și democrația și statul de drept. Instituțiile germane sunt des invocate ca model pentru România.  De fapt, Germania a însemnat aici eficiență, respect și corectitudine. A fost nevoie de câteva luni ca toatea astea să dea înapoi.

Nu știu dacă proprietarul de VW se simte înșelat, căci nu-mi dau seama dacă ne pasă atât de mult de mediu. Dar simt că va începe să se întrebe: dar dacă au umblat și la altceva? La consumul de benzină, de exemplu. Știu însă că în România se va resimți lovitura când cele câteva fabrici, care livrau componente industriei de mașini germane, nu vor mai primi comenzi. Un procent din PIB-ul României este dat de aceste exporturi.

Nici reacțiile contradictorii ale doamnei Merkel în criza refugiaților nu sunt de mare folos. Mai ales că majoritatea susține că nu vrea refugiați, iar doamna Merkel ne obligă să-i avem.

La rându-i președintele încă moale al României, nu face un serviciu teribil de imagine rudelor sale de sânge. Iar premierul tocmai a prins un moment să plătească niște polițe mai vechi: ”nu-i rău să primească lecții și cei care dau lecții.”

Nu m-ar mira ca mergând pe drumul acesta, Germania să piardă din popularitate în România. Și odată cu ea, și produsele pe care le desfac aici. Nu știu cât le pasă nemților de treaba asta, țara lor merge bine și cu îndoielile noastre. Probabil că o să-i doară când se ajunge la portofel.  Dar, să nu ne grăbim. Știți vorba: ”nu-s bătuți, decât când i-ai văzut în autocar.”