La finalul săptămânilor de izolare, am încercat cu Vlad Petreanu, la Avocatul Diavolului, să tragem o concluzie. România are peste o mie de de decese, 16 mii de îmbolnăviri, o boală care nu se oprește și pierderi economice uriașe. Iar economia care pornise anul spectaculos, s-a oprit având o creștere doar de 0,3 la sută. Ne-am întrebat dacă măsurile de carantină au fost exagerate? Și vă asigur că ceea ce o să auziți în continuare e cel mai cinic lucru cu putință. 

Pe parcursul documentării de la Avocatul Diavolului am regăsit un indicator pe care guvernele lumii și companiile îl folosesc atunci când calculează riscurile asociate unei meserii sau anumite măsuri care implică cheltuieli uriașe, dar au potențialul de a salva  vieți. Indicatorul se numește valoare statistică a unei vieți și arată, exact cum credeți, cât costă o viață omenească în diferite părți ale globului. 

Știu că ce spun aici este înfiorător pentru că fiecare viață este neprețuită și facem eforturi să le salvăm. Dar, din 1982, anumite măsuri se iau pe baza acestui indicator. Calculul se face urmărind zone cu meserii riscante, riscul de moarte la zece mii de muncitori, dar și valoarea muncii acestora, nu detaliez. 

Datele arată că în America o viață costă 10 milioane de dolari. Ea ajunge la 9,6 milioane în Canada, 7,4 milioane de dolari în Anglia și 1,6 milioane de dolari în România. Atât și nimic mai mult: 1,6 milioane de dolari pentru un român care ar putea deceda. Sunt țări care stau mai prost. Banii aceștia reprezintă, în fapt, pierderea pe care o generează dispariția unui om într-o economie. 

Fac o pauză ca să vă amintesc că ce fac eu aici e foarte cinic, dar sunt convins că, fără să o spună, sunt guverne care au folosit acest tip de calcule. Poate nu întâmplător, în America, l-ați auzit pe Trump spunând că, dacă vor fi sută sau două sute de mii de morți, acesta va fi un succes. Calculul arată că 200 de mii de persoane care pier în pandemie înseamnă două treimi din pachetul de ajutor economic aprobat de administrația americană, adică 3 trilioane de dolari. Mai mult ar fi o cheltuială prea mare, cum ar veni.

La noi, costurile din acest moment ar fi de 1,7 miliarde de dolari, iar la câți bani a alocat guvernul economiei, adică 100 de miliarde de lei, am putea avea nu mai mult de 12 mii de oameni pieriți. Îngrozitor.

Din fericire, omenirea civilizată și guvernele lumii, au trecut demult de acest tip de calcul. Deși grupuri de economiști îl pun la dispoziția mai marilor zilei, cred că în lumea noastră s-a schimbat ceva. Acest tip de retorică nu mai este acceptabil. Iată și de ce, și aveți în rândurile de mai jos, pledoaria mea în favoarea vieții de la Avocatul Diavolului.

Eu  voi susține astăzi de ce aceste măsuri, deși ne-au făcut viața praf, nu au nimic exagerat în ele. Ba, dimpotrivă, constituie o reacție firească, temporară, a guvernelor lumii. Și ne arată că gradul de dezvoltare a diverselor societăți de pe planetă este la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut vreodată istoria noastră. 

Asta pentru că după sute de ani de eșecuri, am ajuns, aproape global, să prețuim viața nu numai la nivel individual, dar și la nivel colectiv. Nu numai că știm astăzi că fiecare om prețuiește foarte mult în societățile noastre, dar știm că el este important și pentru modul colectiv în care funcționăm noi. 

Este prima dovadă că am ajuns la acel nivel cultural în care știm să apreciem binele comun la fel de mult ca binele individual. Și că ni-l dorim. Știu că la noi această viziune este viciată de comunism, dar o societate puternică nu este construită din individualism. Ci din indivizi singuri, puternici, creativi, muncitori, dar care reușesc în comun. 

De asta este justificată și corectă reacția guvernelor lumii de a impune temporar aceste măsuri menite să preîntâmpine un mare număr de morți. Aceste măsuri au cântărit între economie și siguranță, iar cea din urmă a primat pentru că noi azi, ca societăți nu mai putem admite să avem un număr nejustificat de mare de morți. 

Apropo, dacă acceptăm moartea unui număr de concetățeni pentru că nu facem nimic să-i protejeze, pot să aflu care este numărul de cetățeni care pot muri fără să mă îngrijorez? Adică până unde ar putea să meargă acesta ca noi să avem o reacție, alta decât fuga așa cum se întâmpla acum cinci secole. Și știi foarte bine ce se întâmpla atunci. Bogații fugeau din orașe la moșiile lor de la țară și lăsau ciuma săracilor, după care se întorceau la finalul epidemiei. Moartea era acceptabilă, dar doar pentru cei mici. 

Astăzi, societatea civilizată a stabilit că moartea este inacceptabilă în aceeași măsură și pentru săraci cât este și pentru bogați. De aici aceste măsuri comune, care oricum sunt mai greu suportate de cei fără dare de mână. Dar măcar nu sunt lăsați să se descurce singuri. 

Un alt motiv pentru care am impus aceste măsuri bruște este faptul că am protejat spitalele care deservesc întreaga societate și nu numai pentru aceste boli. Dacă am fi tratat boala în libertate, ar fi existat riscul pe care l-am văzut în China, Italia și America să fim depășiți de numărul de cazuri și asta să ducă la epuizarea resurselor sanitare, fie ele umane sau materiale. Astfel chiar și cei care ar fi scăpat ar fi avut o problemă pentru viitor. 

În ce-l privește pe Harari pe care l-ai invocat mai devreme, el are dreptate: astăzi, moartea este un accident evitabil. Este poate cel mai bun semn c-am evoluat. Ne pasă de alții și credem sincer că avem dreptul să fim salvați de la moarte. Și că avem dreptul la toate resursele care pot împiedica moartea. Și cred că în viitor, vom vorbi și despre dreptul la nemurire.

Cine îmi dă mie dreptul acesta, o să te întrebi? Contribuția mea la bunul mers al societății sub formă de muncă, bani, taxe, impozite, respectarea legii. Faptul că în fiecare zi creez valoare adăugată care contribuie și la binele altor cetățeni. Mă aștept, când sunt în necaz, să fiu salvat, iar societate să-mi pună la dispoziție resurse cu care să fac acest lucru. 

Am dreptul să cer și legi care să-mi protejeze viața, chiar dacă asta face toate lucrurile din jurul meu mai scumpe. Ce prețuiești mai mult astăzi, viața și sănătatea ta sau capacitatea de a te bucura la preț redus de beneficiile pe care le dă societatea modernă. Sigur că acestea sunt plăcute, dar ele nu pot veni înaintea ideii de a trăi.

Și, da, le cerem guvernelor lumii să aibă grijă de noi. Pentru că le-am dat în schimb o putere uriașă, inegalabilă în istoria omenirii. Le-am dat în schimb mecanisme, stabilitate și oportunitatea de a rămâne la putere fără a fi răsturnați violent, vreme de generații, de vreme ce respectă mecanismele. Cred că e un schimb echitabil. 

Toate aceste lucruri sunt într-adevăr recente, nu au mai mult de 50-60 de ani. Istoria drepturilor și libertăților civile este tânără. Pentru drepturile individuale este epoca cea mai luminoasă din istorie. Toată lumea poate vota, avem drepturi care sunt respectate, avem organisme care funcționează pentru fiecare dintre noi, avem egalitate între femei și bărbați, am dat drepturi minorităților și ne-am câștigat un acces egal la sănătate, indiferent de cât câștigăm. Cel puțin teoretic suntem egali aici. 

Nu mai tratăm epidemiile ca acum 60 de ani când nu se plângea nimeni. Vreme de decenii am considerat molima drept o problemă individuală. La fel, considerăm boala astăzi. Specia noastră gândește așa: dacă tu, ești bolnav, atunci e problema ta. E suferința ta. De asta nu avem o rezonanță a molimelor în istoria noastră. De asta nu le percepem zeci de ani mai târziu și nu avem repere culturale. Și tocmai suntem pe cale să schimbăm asta. 

Și, da, ne permitem economic, într-o anumită măsură să o facem. Temporar avem mecanisme de finanțare, răspunsuri mai mult sau mai puțin nuanțate, și o bază materială care ne dă voie să ne oprim o vreme. 

Pentru toate aceste lucruri, cred că aceste măsuri nu au fost exagerate.