Daniel Constantin a venit aseară la Ultima Oră și-a dat tot din casă. El l-a acuzat repetat pe Crin Antonescu de minciună. În chestiunea pactului de coabitare, a procurorilor și a șefiei Senatului.
Experiența mă învață să privesc cu atenție și răbdare aceste declarații. Crin Antonescu le va respinge. Victor Ponta le va confirma. O să rămână un moment istoric despre care nu o să știm adevărul. Și chiar dacă îl vom ști, o să ne îndoim mereu. Curiozitatea mea este de ce Crin ar fi fost protejat doi ani. Pare ilogic. Daniel Constantin spune că de dragul USL. Mă rog, în politică e posibil și asta.
Dar cred, simt, că aseară, cu aceste cuvinte s-a pus punct USL. Îi mai vedeți pe acești oameni vorbind împreună și trăgând la aceeași căruță? Eventual una care să-l facă președinte pe Crin Antonescu? Mie unul mi se pare imposibil. Iar dacă e, atunci oamenii ăștia chiar pot înghiți orice.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Cel mai penibil post tv din Romania si cei mai penibili jurnalisti .Deduc ca acest articol e publicat de Ruse si colegul de platou.Fara cuvinte.Apropo de colegul de platou,aveam alta impresie despre dumnealui dar se vede ca m-am inselat.