Oficialitățile au anunțat un succes și s-au bucurat de mulțimea notelor de zece, la Evaluarea Națională.  Când te uiți, însă, mai atent, vezi de fapt un eșec găunos care era așteptat de ani buni. Și care nu are decât în partea legătură cu epidemia de coronavirus.

Cele mai multe note de zece din ultimii șapte ani au spus autoritățile române, după Evaluarea Națională.

Au fost 839 de zece și oficialii ne-au declarat că vom avea mai multe clase, cel puțin în București, care vor fi formate doar din copii de zece. Și ce poate fi mai bine decât asta? Mai ales că e și o rată mai bună de promovare decât în anii trecuți. Adică trei sferturi din ce înscriși au luat note peste cinci .

Doar că acest tip de statistică seamănă cu celebrele raportări la hectar de pe vremea lui Ceaușescu. Sub acest rezultat al copiilor de aur se ascunde, de fapt, golul care guvernează educația din România. Iar știrile proaste se adună.

  • 46,3% dintre elevii din mediul rural au luat note între 1-4,99 la matematică, față de 19,61% dintre elevii din mediul urban
  • 38,03% dintre elevii din mediul rural au obținut medii sub 5, comparativ cu 15,08% la orașe

Patru din zece copii care au pornit școala acum opt ani nu au au luat Evaluarea, adică 81 de mii. Fie că s-au prezentat și nu au luat, fie că nu s-au prezentat deloc. Mai este și situația în care au abandonat școala pur și simplu, fie nu se mai regăsesc în scriptele școlare. Ne rămâne speranța că o parte dintre ei merg la școlile profesionale, dar asta vedem la toamnă. Evident, nu știm câți au plecat în străinătate. 

Această generație este și prima care a fost testată la fiecare doi ani, cu simulări naționale. Partea proastă este că simulările arătau deja o rată de eșec de până la 30 la sută, spune profesorul Mircea Miclea pentru site-ul edupedu.ro.

“Eu vreau să acuz direct și brutal clasa politică. Toți au știut. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30%. Ăsta mi se pare cel mai grav lucru: s-a știut, dar niciunul dintre decidenții de la nivel guvernamental nu au făcut nimic, nici președintele. Zero!

Mircea Miclea, edupedu.ro

Adică acest lucru ar fi putut fi prevenit. Iar problema cea mai mare este la țară. 

46 la sută dintre copiii de la țară au picat testarea la matematică, iar aproape 40 la sută au picat cu totul. Grosul celor picați este din zonele mai sărace ale României. Și e un scenariu care nu ține de pandemie. Rezultatele proaste vin de ani buni încoace. Din 2016 până acum, Teleorman, Giurgiu, Vaslui sau Botoșani sunt pe aceleași locuri, cu doar jumătate din copii care trec clasa. 

Este din ce în ce mai clar că performanța în școlile din România este legată de banii și implicarea părinților. Cu cât orașele sunt mai mari, mai civilizate, cu școli mai bine dotate, dar și cu părinți care pot trimite copiii la meditații, performanța devine mai bună. Cu cât mai multe meditații, cu atât mai multe note de zece. 

Nici nu este foarte clar  ce măsurăm. Testele PISA ne arată din ce în ce mai slabi, adică cu o calitate mai proastă a educației în relație cu mediile profesionale. Cu toate astea ne umplem de zece și în orașele mari ale României mii de copii se înghesuie între 9 și 10. E o dovadă c-am privatizat învățământul prin meditații ca să le oferim acces la școli mai bune, mascând, de fapt, că ce învață nu e util pe mai departe în societate. Cum cei săraci nu au acces la instrumentul meditațiilor, ei se pierd în această competiție. 

Obiectivul nostru este să ia note mari, nu să-i pregătim pentru ceva anume sau să le descoperim calități pe care să le antrenăm. Așa am pierdut corpul elevilor de valoare medie și pregătim două tipuri de exporturi: cel al creierelor cu care se lucrează intens și cel al brațelor din sărăcie. 

Și încă ceva, apropo de notele de zece. Dacă ele sunt bune și relevante și atât de multe de-a lungul anilor, de ce societatea noastră merge atât de prost?

    

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Evaluarea Națională. Eșecul ascuns de notele de zece

  1. Radu Prins spune:

    Iata o bucata dintr-un articol publicat in „Pandurul” din Tg. Jiu, la care nu se mai poate comenta nimic.
    „Situatie surprinzatoare in Gorj, dupa afisarea rezultatelor finale la examenul de Capacitate. Dupa contestatii, doi absolventi ai Scolii Gimnaziale nr. 1 Pesteana Jiu, din comuna Bilteni (Gorj), si-au marit considerabil notele la Matematica.

    Unul dintre candidati a avut un soc la aflarea rezultatelor. Picase examenul, dupa ce fusese notat cu 2.25 la Matematica. Dupa ce i-a fost recorectata lucrarea, nota a ajuns la aproape 8. Astfel, cu 9 la Romana si 7.90 la Matematica, tanarul a promovat Capacitatea cu media 8.45.

    Situatia s-a repetat in cazul unui alt coleg de la aceeasi scoala. Absolventul de gimnaziu luase initial 6.00 la Matematica, dar, dupa recorectarea lucrarii, nota a fost marita cu patru puncte, 10.00!

    Este singurul elev al scolii din Pesteana Jiu, comuna Bilteni, care a primit nota maxima la proba de Matematica. La Romana fusese notat cu 9,80, astfel ca elevul din Bilteni va intra la un liceu de prestigiu din Targu Jiu, media finala fiind 9.90.”
    Alo….Ministerul pt, educatie si maniere elegante…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!