”Suveranitate”. Rețineți acest termen pentru că o să-l mai auziți. Recent a fost adus în agenda publică de Liviu Dragnea. La Congres, când a vorbit de legea defăimării. 

”România este un stat suveran, aşa scrie în Constituţie. Să nu uităm asta. Atunci când oameni politici, şefi de instituţii, voci cunoscute ale societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, (…) în aceste situaţii pierdem suveranitate, independenţă, demnitate, respect şi nu câştigăm nimic. Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje. Atacul asupra propriei ţări este o insultă la adresa românilor şi trebuie să înceteze. Suveranitatea României este mai preţioasă decât orice luptă internă pentru putere, decât orice mic interes local şi de aceea este nevoie să o protejăm şi o vom proteja prin legi explicite, dezbătute şi votate în Parlament”. Asta spunea domnul Dragnea. 

De câteva zile încoace termenul se întoarce cu un înțeles nou. Nu defăimarea e marea problemă, ci apartenența la Uniunea Europeană. O demonstrează revitalizarea unei scrisori pe care UE a trimis-o acum șase ani în România și în care cere date despre dosare care trenau de ani buni. Țineți minte celebrii ani în care în România erau anchetate cu încetinitorul dosare de corupție.

Imediat vine la susținere și Dan Andronic, care este mai deștept și mai mobilat decât conducerea PSD. Asta nu-l împiedică să dea direcția, chit că așa cum îl știu eu, lui nu-i displace vechea Europă. 

”Începem să ne dăm seama că aderarea la UE a reprezentat o cedare a suveranității. Poate peste ceea ce neînchipuiam…

Ne-am bucurat că putem să călătorim liber, să lucrăm în orice țară a UE, ni s-a părut că este o victorie istorică. Eram în sfârșit considerați europeni.

Numai că…

Vedem zi de zi cum dispar micile băcănii, apar doar supermarketuri, nu mai avem firme românești, ci multinaționale, nu mai avem guvern și parlament independent, ci doar politicieni ghidonați de un grup de funcționari, nu numai înalți, ci și bine plătiți, de la Bruxelles.

Analiza documentelor UE ne arată un proces de subordonare și „îndrumare” după modelul directivelor sovietice din anii ’50.

An de an s-au pus cărămizile unui zid pe care l-am construit cu entuziasm. Prin noi înșine, ziceau liberalii acum o sută și ceva de ani. Scapă cine poate, spun urmașii lor… ”

Unde e problema?

Discuția asta cu suveranitatea nu e nouă, dar tot uităm. Am purtat-o chiar înainte de aderare. Și chiar atunci când se făceau dosarele de aderare. În mod evident că participarea la Uniunea Europeană este o cedare de suveranitate. Dar tocmai asta înseamnă acest spațiu comun. Înseamnă să cedăm un pic de la noi, ca pe ansamblu să o ducem cu toții mai bine. Înseamnă un set de valori comune, înseamnă o piață pusă la un loc, o politică externă congruentă și niște bani pe care ei ni-i dau cu un cost. 

Știam asta de ceva ani, nu-i cazul să reinventăm apa caldă, profitând că de ceva vreme trăim cu capul în pungă, cei mai mulți dintre noi. 

Dacă PSD s-a hotărât să-și canalizeze următoare campanie pe Europa ca dușman, atunci avem o problemă. Cred că, în anii următori, patriotismul poate fi verificat prin aderarea la spațiul european vechi. Cred că cine gândește cu seriozitate altfel nu ne vrea binele. România nu se poate despărți de Europa, nici măcar din oportunism. Sau e cu atât mai grav dacă o face din oportunism. Adevăratul test de încercare al politicianului român trebuie să fie Europa. Noi nu putem fi în altă parte, decât dacă ne desconsiderăm istoria și ne uităm bunicii și părinții care au fost striviți de Rusia. Sunt un milion de probleme în spațiul comun european. Poate nu ne-am câștigat locul, poate mai avem de învățat, dar nu e cale să ne întoarcem. Iar cine o face, trădează.