Vladimir nu scrie. Pictează. Literele curg încet-încet. Întâi un rotund, apoi o codiță, un stâlpișor se urcă spre rândul de sus și apoi coboară greu-greu în jos. Se leagă de o altă gărgăriță și parcă ar fi și o umbreluță. Mda, cam cât am scris eu asta, a scris și el trei litere.

Stă chinuit pe scaun, cu capul sprijinit în mâna stângă. Ca un om lovit de soartă. Stiloul ăla pare uriaș în mâna lui. Pete de cerneală se întind peste tot. Iar caietele sunt precum o hartă din Hobbitul. Scrisul e o caznă. Mai ales când ai și câte șapte-opt pagini de teme în fiecare zi. Și asta încă e puțin. În clasa întâi au fost împinși într-un soi de concurs de caligrafie. Zeci de pagini s-au scris în viața lui. Și toate cu încetinitorul. Spre disperarea tuturor celor care stau lângă el. Întâi simți că te furnici, apoi că tremuri, în fine ți se urcă sângele la cap. Nu există ceva mai lent.

Drept urmare, termină cu greu temele și orice lucrare ar mai avea. Și are o mantră: ”nu mă așteaptă Doamna niciodată”. Sincer, o privesc ca un răspuns la zecile de teme în care doar scrisul mult a contat. Și prin casă e la fel: ”Scrie-ți temele, te rog.”” Dar tu când ai scris ultima oară de mână? Tu de ce scrii doar la calculator? Vreau și eu doar la calculator.”

Eu, unul, îmi mai fac sumarul emisiunilor de mână, dar în general copilul meu mă vede doar lucrând la calculator. Am și o agendă goală pe care o car mereu la mine, dar am observat că am început să-mi notez micile lucruri în agenda telefonului, care mă și anunță de lucrurile pe care le am de făcut.

Și mă întreb: voi când ați scris ultima oară de mână? Și care ar trebui să fie abordarea corectă a acestei chestiuni? Înțeleg natura umană a scrisului și modul în care te ajută să înveți și să supraviețuiești. Faptul că electronica te poate trăda. Dar cum să faci ca generațiile tehnologizate să-l accepte?

Prietenii mei din Germania și China îmi spun că în primele două clase copiii lor au învățat și scris la școala doar literele de tipar. Nimeni nu i-a presat asupra caligrafiei. Noțiunea de ”scrie frumos!” nu a existat. Și nici spre clasele mai mari, acolo unde se va folosi ceea ce numim noi scris de mână.

Nu știu dacă la noi ministerul se mai apleacă și asupra cestor lucruri minore și cred că ține de profesori să rezolve chestiunea asta. Vorba unui prieten: nu transformați scrisul în scop, căci e doar un mijloc.

(ilustrație shutterstock)