La cererea unor ascultători ai podcastului Vorbitorincii, reiau aici jurnalul meu de călătorie în Amazon, realizat pentru BBC. Textele sunt scrise în anul 2008, iar de atunci s-a schimbat o lume.
Ziua 3: din Manaus spre Santarém, pe apă
Ceasului meu nu-i place la Manaus. De la căldură şi umiditate a făcut condens. Nu ştiu cum rezolv problema asta, dar încep să cred că e vina ceasului: nu e de cea mai bună calitate.
Am început să mă adaptez climei, deşi în fiecare seară trăiesc cu ideea că la un moment o să se facă răcoare. Nu e deloc aşa, ba mai mult, mi s-a părut că imediat după căderea serii umiditatea a crescut.
Marţi m-am trezit în zori. Din greşeală, am uitat să potrivesc ceasul la ora de Manaus, care e cu o oră după Sao Paulo. (Între România şi Manaus sunt şapte ore diferenţă.) Am ieşit pe balcon şi, deşi era şase dimineaţa, era la fel de sufocant. Iar cerul – foarte închis. Şi a ţinut aşa câteva ceasuri bune. E sfârşitul sezonului ploios şi încă o perioadă soarele va alterna cu norii.
Plouă de câteva ori pe zi, dar nu se răcoreşte cu nimic. Mi s-a povestit că în lunile iulie şi august aproape că nu se poate sta aici. Chiar şi unii localnici rezistă cu greu, îmi povesteşte una dintre angajatele operei, pe care o cheamă Bruna.
Oamenii de aici îmi plac tare mult. Lumea îţi zâmbeşte, sare întotdeauna să te ajute. Nimeni nu se grăbeşte, lucrurile se fac agale şi, se pare, cu plăcere. Seara, mulţi se adună în piaţa centrală, de unde se văd opera, clădirea tribunalului şi catedrala catolică. Dacă n-ar fi palmieri, clădirile te-ar duce cu gândul la Paris, de exemplu. Mai toate sunt în stilul neo-clasic. Şi construite la început de secol 20 (opera de exemplu în 1896), pe fondul bogăţiei rezultate din cauciucul natural.
Despre operă mi-am propus să aflu mai multe săptămâna viitoare, când ne întoarcem în Manaus. Vă spun doar că orchestra sa e plină de est-europeni: bulgari, ruşi, ucrainieni. Bruna încearcă să afle daca sunt şi români. De ce vin
aici, cu ce gânduri? Sper să aflu în zilele următoare.
Şi tot atunci sper să ajung la o „academie” de samba pe care am văzut-o din fuga taxiului. Zeci de oameni săreau într-un ritm dictat de un profesor, într-un spaţiu de antrenament în aer liber. Am dat detaliile acestea dintr-un motiv simplu: mi s-a părut un oraş relaxat, fără griji, deşi are destule.
Mi s-a părut un oraş care-şi recâştigă vremurile de glorie despre care am povestit în ziua anterioară, un oraş în care încep să se adune din nou banii. Optimism. De ce?
Nuc brazilian cu patalama
Magazinul lui Juscelino Machado Portella e învelit în întregime în lemn. Lemn brun roşcat, aspru la atingere. „Pisos & produtos de madeira”, piese şi produse din lemn. Podeaua e şi ea de un brun roşcat, neted de data asta.
Am crezut că e gresie. Mi-am dat seama că e lemn doar după ce mi s-a
spus.
Cel mai bun lemn, cel mai căutat din Amazon: nucul brazilian. În magazinele cu amănuntul felul ăsta de lemn ajunge la 70 de dolari metrul pătrat. Vin şi clienţi din America să cumpere.
Jucelin Portella ne descrie afacerea cu lemn din Amazon. Teoretic – şi legal copacii pot fi tăiaţi doar din anumite zone bine marcate, rezervaţii. În fiecare rezervaţie copacii sunt marcaţi, astfel încât se ştie de la bun început ce va fi tăiat.
Guvernul brazilian a realizat un sistem computerizat care urmăreşte prin satelit ce se întâmplă în fiecare zonă. (Un articol separat va da detalii despre aceste lupe gigantice.) Astfel se află în timp real unde se fac tăieri. Cei care prelucrează lemnul trebuie să le ceară certificatul de exploatare tăietorilor. Dacă acest certificat nu există, spune domnul Portella, lemnul nu poate fi cumpărat, riscul fiind închisoarea.
Numai anumite specii de lemn pot fi tăiate, 25 dintre ele. Şi apoi, după tăiere, în rezervaţie nu se mai poate intra pentru 25 de ani – se aşteaptă ca pădurea să se refacă. De asemenea, pentru export trebuie anumite certificate suplimentare. Juscelino Portella crede că tăierea organizata şi legală a pădurii este singura şansă a acesteia. „Cineva tot va tăia copacii, mai bine să o facem legal!”
Inspectori puţini
Toate acestea sunt însă în teorie. Adevărul e că în Brazilia se taie din Amazon 10 mii de hectare de pădure anual. Anul trecut cifra a crescut brusc cu 7000.
Tăierea ilegală a lemnului e una dintre cele mai bune afaceri din zonă. Profitul este mult mai mare decât cel de 15% obţinut din tăierea legală. Şi, ne spune domnul Portella, în Amazon numai dacă nu vrei nu cumperi lemn tăiat ilegal. El este abordat constant de astfel de vânzători.
E un lucru imposibil de controlat,îmi spune. „În Amazon îţi trebuie un Boeing ca să mergi dintr-un loc în altul. Sunt comunităţi fără curent, fără telefon, unde n-a ajuns civilizaţia. Cum să meargă un inspector acolo dacă îi
trebuie trei zile în barcă?”
Mai mult, guvernul are doar patru elicoptere şi 640 de inspectori care să verifice o suprafaţă de aproape 5 milioane de hectare. Pe lângă tăierea ilegală a lemnului mai sunt şi tăierile făcute pentru agricultură. Suprafeţe întregi dispar brusc, cel mai adesea prin incendiere. Trebuie să se facă loc pentru culturile de soia şi pentru păşunile de animale.
Traiul cu sub un dolar pe zi
Guvernul brazilian a reuşit în ultimii ani să oprească o parte din defrişări. Cu excepţia anului trecut, rata a scăzut de la 20 de mii de hectare la 10 mii. Pe lângă programul de supraveghere există şi unul prin care comunităţile locale sunt învăţate despre importanţa pădurii. Se numeşte bolsa floresta. Guvernul practic plăteşte locuitorii ca să nu taie copaci.
E vorba de comunităţile izolate din mijocul Amazonului. Aproximativ 100 de mii de persoane primesc acum aceşti bani. Cel care a gândit acest program este un fost ministru al mediului, Virgilio Villana. El ştie totuşi că oamenii nu sunt nepăsători faţă de pădure. „Îşi dau foarte bine seama care sunt problemele”, spune Virgilio Viana. „Nu e vorba de neştiinţă sau ignoranţă. E doar sărăcie. Când se va rezolva problema sărăciei, atunci vom rezolva şi problema de mediu.”
În toată regiunea Amazonului trăiesc aproape 30 de milioane de locuitori. Foarte mulţi dintre ei supravieţuiesc cu mai puţin de un dolar de zi. Astfel tăierea lemnului le aduce un venit bun.
La fel pentru fermierii care vin aici. La mijlocul anilor ’60 guvernul Braziliei a dezvoltat un plan naţionalist de apărare a pădurii si a graniţelor sale. Exista atunci credinţa că dacă Brazilia nu se va ocupa de pădurea tropicală, fostele puteri coloniale vor veni în zonă. Aşa că rapid a început un program de populare. Au fost aduşi fermieri din toată ţara. Dar apoi pădurea a căzut repede, iar acest fenomen continuă şi astăzi. Se încearcă să se facă loc marilor plantaţii de soia.
Brazilia este pe locul întâi în lume la astfel de culturi şi a ajuns să dicteze preţul mondial la soia. Ce are de rezolvat guvernul acum e un paradox: să scape de sărăcie câteva milioane de oameni, păstrând în acelaşi timp pădurea. Guvernul pregăteşte un plan în acest sens, dar sigur discuţia e departe de-a se opri. Lucrurile merg însă diferit de la stat la stat. De exemplu în Amazonas aproape s-a reuşit stoparea tăierilor. Doar doi la sută din pădure a fost tăiată. În alte state situaţia este insă dramatică, iar cel care mai poate interveni este doar guvernul federal.
În barca BBC
Aşa cum v-aţi dat seama din cea mai recentă transmisiune la BBC România, cea de la ora 1800, am început deja călătoria pe Amazon, către Santarém. Acesta este al doilea oraş ca mărime al zonei. Vom merge până acolo timp de patru zile dintre care trei vor fi drum întins. Cum vă spuneam, n-o să putem naviga noaptea, dar încă nu ni s-a spus unde o să ne oprim.
Cu siguranţă ne vom opri însă într-o rezervaţie unde trăiesc 16 familii care primesc bolsa floresta. De aici se pare că încep cu adevărat problemele cu ţânţarii. Nu mai avem aer condiţionat și trebuie să folosim mai multe insecticide. La noapte trebuie să folosim şi plasele de ţânţari.
Barca se numeşte Dom Nestor şi e destul de mică, dar foarte bună pentru un grup de 14 persoane. Cabinele sunt foarte mici, ceva mai mult de 2 metri pătraţi, iar paturile sunt supraetajate. Barca e foarte nouă, e la a doua călătorie. Prima oară a folosit-o Greenpeace. Echipajul e foarte experimentat însă, cei mai mulţi făcând meseria asta de 20 de ani.
Ce e interesant e că vom avea mâncare doar de pe fluviu, în general peşte care va fi cumpărat de la diverse pescării din drum. Sper ca totul să meargă bine şi să putem comunica. Nu o să mai avem semnal la telefoane dar ne bazăm pe antenele de satelit. În orice caz o să încerc să fiu alături de voi în fiecare zi în transmisiunea de la 18.
Iată și episoadele anterioare
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
