Doamna Dăncilă, aveți o problemă!

Am renunțat relativ repede să mă uit în gura doamnei Dăncilă, deși reușește să ne surprindă aproape zilnic cu incapacitatea de a pune cuvinte în ordine. Și mai ales în ordinea unor gânduri. Prefer să mă uit la privirea doamnei Dăncilă. Mai ales când e lăsată singură în public, fără foi. 

Trebuie să o urmăriți. Este momentul în care ochii săi, goi de obicei, încep să se umple. Dar nu de lumina unui om care caută compania și aprobarea celorlalți, ci de spaimă. De frica judecății care stă în fața sa. Pupilele se lărgesc și apare un hău acolo. Frica se citește la fiecare pas. Umerii îi coboară, capul și gâtul fac un s și ea pare să caute mereu un punct de sprijin la cineva. Un prieten, un aliat, care să nu o mai judece. 

Doamna Dăncilă știe și simte. Știe și simte că e profund nelalocul său. Că nu știe, nu pricepe și nu poate să se așeze temeinic pe niciunul dintre marile dosare care-i stau în față. Viața ei  liniștită a fost dată peste cap de noianul de informații, decizii și oameni care o asaltează. Și mai știe că toți colegii o mint atunci când spun că e cea mai potrivită. Din păcate, nu a putut să-l refuze pe Liviu. De ce, doar ei știu.

Va intra însă în istorie ca cel mai prost premier al României. Asta dacă nu are ghinionul să intre în istorie ca o proastă, scuzate fie-mi vorbele. Dar nu o spun întâmplător și nici cu răutate.

Unul dintre marii lideri PSD obișnuia să vină periodic la emisiunile mele. Om greu, politică toată viața, știa PSD pe de rost. Îmi spune la un moment dat: ”Geoană era un prost. Atât de prost încât toată lumea îl făcea pe față.” Știți că și Ion Iliescu îl numise ”prostănac” de-a dreptul. 

Doar că Geoană nu e deloc acolo, conform tuturor standardelor. Un om citit, pregătit, care și-a stăpânit dosarele, un ministru de externe important, cu o notă academică, bun vorbitor, dar cu o inadecvare. Mai ales cu o nepricepere a trocurilor de partid și ale mecanismelor sale subterane. De asta îl făceau prost. Că nu pricepea adevăratul mers al golăniilor din partid. 

Și acum, după povestea asta, stați și vă gândiți un pic cam care e treaba cu Viorica în partid. Cam ce-o crede PSD-ul adevărat despre ea? Că e o lumină? Și cam ce consecințe are treaba asta pentru noi toți. 

Doamna Dăncilă, pentru binele nostru, ori puneți mâna pe carte, ori îi spuneți ”nu” lui Liviu pentru prima dată.  

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Doamna Dăncilă, aveți o problemă!

  1. matei spune:

    ”Nu” it’s not an option!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!