Democrația a luat bătaie în Piața Victoriei

Ziua de sâmbătă a fost una definitorie pentru natura României in ultimul an. Pentru prima dată taberele s-au așezat față în față. Și-au dat măsura puterii și a inteligenței cu care se duce lupta. Este definitorie și pentru cum sunt noi astăzi ca societate, gata să ne păruim.  

Și definitorie pentru că va regla unele ape și în PSD. Și ar putea fi definitivă, nu definitorie, pentru legile justiției. Pentru că eu cred că de aseară, de la întâlnirea de noapte, grupul conservator al PSD s-a hotărât.  Sunt câteva lucruri care trebuie spuse însă.

1.În povestea bătăușului, nicio tabără nu are dreptate. Nici cea care îi caută în coarne unui pensionar cu probleme de personalitate și dă vina pe cel mai tânăr. Nici cei care spun că acesta din urmă și-a pierdut cumpătul după ce a fost provocat, că este greu să suporți când te înjură cineva. Violența nu are calificative. Este o idee proastă și care nu va duce nicăieri. 

Aici vorbim de doi zănatici care nu au control și nici capacitatea de a raționa când se înfierbântă. Fiecare dintre ei. L-am citit pe Tolo care spune că nu poate fi generalizată situația. Eu cred că în zilele astea, mulți oameni au să-și spună lucruri grele. Și mulți au să se ia la rost. Cred că ambele tare au destui membri care s-ar băga la un caft. 

2.PSD și-a dat măsura competenței sale pe mai multe fronturi. Este cea mai proastă idee să faci un târg într-un loc în care au loc frecvent proteste. Chiar de știi că faci o mârșăvie, cu ce deranjează protestele? Sunt câteva mii de oameni care strigă, se plimbă, sunt oameni cu idei, dar cuminți. Sunt o expresie a democrației și PSD ar trebui să învețe de la prietenii autoritari polonezi și unguri. S-a demonstrat acolo în draci, dar Orban sau PiS sunt încă la putere. Nu mai zic că te-au prins și cu o minciună, dar și că folosești politic școala. Ce mizerie. 

3.Statul PSD a fost învins de 200 de oameni. Poate nici nu au fost atâția în Piața Victoriei. Cei  200 i-au dat afară pe liderii PSD cu tot cu utilaje, firme de la primărie și jandarmi. Încercați să vă dați seama: doar 200. Asta arată fragilitatea, nepregătirea și lipsa de soluții a PSD. În materia asta oamenii nu știu ce fac. Reacționează instinctiv, predictibil speriați, dar cel mai tare ne arată că nu au o strategie. Deduc de aici că ei înșiși nu sunt uniți, dar și că Firea este un lider încă necopt. Nu uitați că în vară a dat înapoi la o linie de autobuz.  

4. Mai e ceva: Firea știe că nu decontează ea ce se întâmplă aici, ci Dragnea. Totuși îl sprijină în continuare. Dacă l-ar vrea înlăturat, s-ar alia cu Tudose, deocamdată nu e cazul. Asta pentru că e o luptă în trei. Întâi trebuie înlăturat Tudose, care are o poziție de forță și apoi Dragnea. Altfel, premierului îi pică partidul în brațe. 

5.PSD are memorie foarte scurtă și liderii săi sunt ipocriți. Cere acum intervenția jandarmilor, se plânge că stă lumea prin piețe și nu-i respectă, că nu respectă legea și face mitinguri. Iar în 2012 așa a ajuns la putere. Cred că n-ați uitat că guvernul Ponta a venit după o perioadă de turbulențe în stradă. Numai că n-au aruncat cu pietre alături de manifestanți. Toți cei aflați atunci în stradă erau eroi. Cei de azi sunt manipulați. 

6. Ce urmează? PSD va face exploata maxim povestea polarizantă cu violența. O va lipi de proteste, o va face relevantă și va face referire la ea de câte ori se va ieși în stradă. O va face de fapt simbolul protestelor pentru cei ce cred în ei. Nimeni nu o va lua în seamă pe doamna blondă, ce care aflată la protest îi dă o mână de ajutor bătrânului și care are atitudinea corectă.

7. Conservatorii PSD vor face tot posibilul să-l îndepărteze pe Tudose. Este următoarea mare miză pentru ei. Le slăbește din credibilitate chiar în fața propriului public. În celălalt plan, vor trece legile justiției cu mare viteză și fără schimbări. Nimic nu pare că le poate sta în cale. 

8. În fine, un gând care mi se cristalizează pe măsură ce scriu. Încep să cred că toată povestea asta este o diversiune. PSD avea nevoie de scandal, ca să schimbe planurile discuției. De 48 de ore nu se mai vorbește nimic rațional de legile Justiției, ci doar de protestatarii cei răi. Dar asta este doar o presupunere și ar însemna că-s foarte deștepți.    

Foto: Bogdan Buda Inquam Photos

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!