Demiterea lui Berceanu. Orice bugetar onest trebuie să învețe să tacă.

Cred că ideea de administrație publică corectă din România a primit o lovitură directă în ultimele ore. Premierul Cîțu l-a schimbat din funcție pe Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu. Marți, domnul Cîțu și-a explicat schimbarea spunând că ”toți cei numiți politic trebuie schimbați”. Și, potrivit legilor politicii din România, domnul Cîțu are dreptate. Până la urmă, partidele sunt datoare să guverneze cu oamenii lor, după priceperea lor. 

Doar că noi nu am predat România în gestiune PNL-ului. Atunci când acest partid a venit la putere el trebuia să-și numească oamenii, dar să o facă în interes public. Căci interesul public este mai sus decât orice interes de partid. Așa că această schimbare eu de aici o judec, nu de la chestiuni de partid.

Dar, de fapt, ce spune interesul public și de ce destituirea acestui funcționar a stârnit o revoltă și emoție în rândurile multor români?

Poate pentru că în el foarte mulți dintre noi au văzut o speranță. După numirea lui Berceanu în funcție am văzut că în România intră mii de tone de gunoi care nu are  ce căuta aici. Am văzut că există un sistem care a fost nestingherit de aducere a unor mizerii mortale în România. Am văzut un om care aleargă la propriu să oprească focurile ucigașe din jurul Bucureștiului. 

Dar poate ceva mai mult. Eu unul nu cred în oameni providențiali, dar îmi place să văd când cineva le dă curaj oamenilor cu care lucrează. Or tocmai asta a făcut Berceanu. I-a scos din amorțire și din frică pe unii dintre comisarii care astfel și-au regăsit menirea. Aceea de a lucra în folosul publicului. De asta a fost importantă numirea lui.

Ce se va întâmpla mai departe?

E de ajuns să ascultăm ce-a declarat domnul Berceanu marți dimineață în Deșteptarea.

”Zona infracțională, zona politică și-a pus foarte, foarte mult amprenta pe activitatea Gărzii de Mediu. Dorința este de a se reveni la același nivel, la ce s-a întâmplat până să ajung la Garda de Mediu, astfel încât comisarii să fie niște paiete și să controleze doar ce dictează politicul sau o parte din zona infracțională reprezentată de politic”.

Octavian Berceanu la Europa FM

Mafie, baroni locali, anchete. Știți despre ce e vorba aici. De capturarea statului pentru afaceri de mediu, dar e mai grav de atât. Mulți dintre liderii politici sunt dispuși să ne lase otrăviți, murdăriți, fără aer, păduri și apă. Am o veste proastă pentru voi, oamenii politici. Astea-s lucruri care vă omoară și pe voi.

Și e o mișcare de intimidare voită. Orice om onest de la stat care vrea să muncească la stat trebuie să învețe să tacă. Dacă scoți capul și te pui cu mafia, atunci pleci.

Și încă ceva. Niciodată nu am văzut un congres atât de distructiv precum acest congres al PNL. Niciodată împărțirea puterii nu a fost mai toxică. S-a renunțat la toate principiile, s-a vândut și s-a cumpărat tot. Și aici nici nu mă refer la desființarea coaliției de guvernare. Ci la tranzacționarea bunăstării și sănătății noastre.

Aici este articolul despre Ovidiu Ianculescu, întregitor al perspectivei

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!