De vorbă cu primarul care și-a pus nevasta candidat

Am stat de vorbă cu domnul Barbu. Domnul Costel Barbu. Nu-l știți, dar omul este Dumnezeu. Dumnezeul comunei Suhaia, din Teleorman. Sau, dacă vreți, boierul locului. Cel care a făcut mereu lucruri bune pentru el și pentru comunitatea sa.

Până de curând a fost și primar. Ales cu 98 la sută dintre voturi. Dar ANI nu l-a mai lăsat dintr-o chestiune de incompatibilități. Aparent, domnul Barbu nu știa că nevasta sa, Polixena, nu putea să lucreze în subordinea sa la Primărie.

Așa că azi, când statul nu-i mai dă voie să candideze, trebuia să lase funcția moștenire. Și nimeni nu putea să o facă mai bine decât soția. ”Nu prea are încredere în ea, dar cineva trebuie să continue proiectele începute. ” Un fel de sacrificiu pentru țară, pentru popor. Dar și un răspuns la cererile nenumărate pe care le-au făcut sătenii. Adică e la fel ca în House of Cards. L-am întrebat câte ceva la Digi FM.

După asta a început să ne scrie lumea. Nu e singurul caz. Am numărat câteva comune, doar de unde am primit sms-uri. În Severin există două sate conduse de două surori, nevestele a doi domni foști primari, care nu au mai putut rămâne în funcție.

Așadar, câte o nevastă, câte un fin, angajați din familie prin toate posturile la primărie. De fapt primăria este un titlu nobiliar în România rurală. Iar dregătoriile un dat de familie. Nu mai e de ajuns că ești cel mai bogat om din sat. Costel Bucur a plătit impozitele la toți oamenii care au pământ în asociația agricolă. Toate sărbătorile din sat s-au făcut din banii lui. În altă parte de țară, un fost primar a făcut drumul, cu ”băieții”, din banii lui. Un altul e cel care dă de muncă la tot satul.

Oamenii aceștia sunt cei care știu toate problemele și au toate rezolvările în mâna lor. Stăpânesc și dictează precum vodă și în bine și în rău. Și demonstrează încă o dată că România nu e o formă statală modernă, ci una de acum câteva sute de ani. Cu internet, însă. Și dacă statul se opune la acumularea excesivă a puterii, atunci sigur se va găsi modalitatea cea mai la îndemână pentru conservarea puterii.

Mi s-a dat argumentul contrar: Hillary și familiile de politicieni americani. De acord, am spus-o de multe ori: prezența lui Hillary în cursă este un eșec major al sistemului democratic pentru că arată incapacitatea de a genera oameni noi.

Dar ar fi o diferență majoră. În instituțiile americane poți să ai încredere. Nu există niciun dubiu că acestea pot funcționa și în afara deciziei de familie. De altfel, Hillary va fi trimisă în judecată cât de curând. Iar aceste instituții sunt inatacabile. În timp ce în România, sistemul feudal încă pune presiune pe instituții. Iar lupta este indecisă.

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la De vorbă cu primarul care și-a pus nevasta candidat

  1. radu spune:

    Buna ziua. Va citesc demult. Totusi, nu pot sa nu va critic un pic. Hillary nu va fi data in judecata. Deocamdata exista o investigatie, care investigatie, in dulcele stil american, va dura secole si se va termina, in mod cert, cu retragerea acuzatiilor; nu pentru ca va deveni presedinte – vorba americanilor, it’s in the bag already – ci pentru exista garantii constitutionale inatacabile in America.
    Ceea ce nu ma impiedica sa observ valul de misoginism si de ura dirijat impotriva doamnei Clinton.
    Cat despre dinastiile politice americane…dati-mi voie sa nu fiu de acord cu vreo comparatie cu ce este la noi. Urmasii politici in Vest traverseaza lungi etape de validare politica; nu ca este fiul lui tata a ajuns Justin Trudeau premier in Canada. Iar dinastiile politice sunt deja ceva banal in n state. Astia de la noi mai bine ii comparati cu ce este prin diverse state arabe si africane…

  2. Tudor spune:

    Primarul asta este chiar presedintele PDL Teleorman si copresedinte PNL Teleorman…

  3. Maria spune:

    Primarul NU ARE VOIE SA FIE ACTIONAR IN NICIO SOCIETATE! Asta este AUTODENUNT! La puscarie!

  4. Un primar din Teleorman spune:

    Bitanuleeeeee, ti -a intrat cuțitul la os ! Esti un mare prostivan ! Ce faci mai ? Te autodenunți spunând ca ai o societate agricolă ? Te întinzi la cașcaval …mai aveai putin si spuneai ca ai si un restaurant in Alexandria :)))))
    Crezi ca eu stau sa ma conduci tu pe mine ? Crezi ca esti președintele meu ? Esti un mare incult , arogant si limbrici politic. Ieri la lansarea candidaților erai cu pantalonii in vine in fata lui Blaga! Un mielușel ! Du-te prietene si mai școlește-te un pic :))))
    După aceea prezenta te in fata noastră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!