Ministrul Marius Bostan spune un ”adevăr cumplit sau ”este un prost periculos.” Între aceste două extreme a fost analizată declarația sa despre plata unei sume de 100 de lei pentru școala fiecărui copil.

L-am sunat împreună cu Bogdan Miu, la Prima Ediție de la Digi FM, ca să aflăm cum stă treaba. În discuția de la radio, atât cât poți vorbi în patru minute, Marius Bostan ne-a spus c-a fost scos din context, dar că în general trebuie găsită o cale prin care salariile profesorilor să fie mărite și performanța răsplătită. Interviul mai jos:

Dacă încheiem dezbaterea asta aici, peste 20 de ani tot despre asta o să vorbim, fără nicio soluție. Așadar, hai să ne uităm un pic pe discursul lui Bostan și să vedem unde are dreptate și unde nu are.

Ministrul are dreptate măcar într-un singur punct. Învățământul din România nu mai este gratuit și a încetat să fie public complet. La școală se plătesc de la fondul clasei și diverse activități, până la bani dați direct profesorilor. Sunt clase de la școli și licee, unde se dau acești bani în plic, fie individual, fie strânși de toată clasa.

Părinții plătesc o grămadă de bani la meditații și nimeni nu-i poate împiedica să dorească mai binele pentru copiii lor. La fel, nimeni nu-i poate împiedica pe profesori să-și folosească timpul și cunoștințele compensând respectul pe care statul nu-l acordă. Asta se întâmplă într-o grămadă de țări ale lumii, este firesc.

Învățământul din România este  deja segregat. Părinții cu bani, resurse și relații au o putere mai mare să aducă profesori buni copiilor lor. Inclusiv au puterea de a-și muta copiii în cartierele cu școli bune. Realitatea aceasta este și ea a venit firesc într-o societate cu un capitalism timpuriu, înr-un stat neașezat și cu instituții nefuncționale.

Bostan este un ideolog de dreapta, nu de acum, ci de zeci de ani și finanțează chiar o publicație apăsat de dreapta. Lui i se pare firesc să pluseze, să spună: ”domnule, stabiliți o relație între plată și prestație”.

Doar că atunci când vorbești de o nație nu-i așa. Nația trebuie să fie cât mai educată. Statul nu are voie să lase copii în urmă. Chiar și unul dintre stâlpii ideologiei de dreapta, fostul președinte George W.Bush a pus la punct un program în care ”niciun copil nu era lăsat în urmă.”

Statul trebuie să găsească resursele și argumentele pentru a educa pe cât mai mulți oameni. Statul nu poate să pună o barieră de acces între săraci și bogați, ba chiar trebuie să niveleze diferențele sociale în acest domeniu.

Ce are de făcut însă statul este să dea răspunsul la întrebarea dacă nu cumva o parte din școlile sale publice funcționează pe un model privat. Aici este de lucrat. Și dacă nu cumva, o parte dintre profesorii săi aplică un model privat la orele lor.

Dacă o să vă uitați pe topul școlilor din București în 2015, o să vedeți că în primele zece se află patru private. În mod natural, cu taxe și alte beneficii plătite de părinți, școlile private vin în vârful sistemului. Și asta se întâmplă în condițiile în care statul nu a lăsat sistemul cu bani alocați fiecărui copil să funcționeze. Ani de zile, finanțarea per elev nu a fost acordată privaților.

Până la urmă banii vor veni pentru că nu te poți opune la nesfârșit. Cred că în timp, topul acesta va deveni mai plin de școli private, pentru că și în învățământ piața va lucra așa cum își dorește Marius Bostan. Când vorbim însă de sistemul public, nicio o sută de lei, nici o mie de lei pentru fiecare copil nu vor îndrepta lucrurile de acum. Responsabilitatea a devenit aici o chestiune individuală și greu de impus. Cine vrea să-și facă treaba o va face cu asupră de măsură, cine nu, va găsi motive să nu o facă.