Nu știu de ce fostul președinte Ion Iliescu a hotărât brusc să ne bage în scandalul închisorilor CIA. Chit că a retractat, explicat și nuanțat după aceea, sentimentul general este acela că fostul șef al statului a recunoscut o problemă care în România și în multe alte state e trecută sub preș. Sunt mai multe teorii pentru a explica gestul lui Iliescu. Unii spun că Iliescu face jocurile Rusiei și a fost numit agent KGB. Alții spun că se apară de dosarul mineriadei aruncând o bombă. În fine e și teoria, cea mai probabilă, că în State, rahatul pe subiectul ăsta a ajuns atât de mare încât e pe cale să iasă din curte. Raportul Senatului american există, datele sunt covârșitoare, ideea că au fost torturați oameni pentru dovedirea unor teroriști este din ce în ce mai clară.

Nu uitați că se apropie campania electorală și că democrații îi vor lovi  zdravăn pe republicani cu povestea asta. În situația asta eu cred că Ion Iliescu face ”damage control”. Știe ce va veni și se spală un pic pe mâini: ”era ceva, dar nu aveam noi voie să știm ce e acolo”. Asta e partea simplă. Partea complicată și de neînțeles este reacția unei părți a opiniei publice românești care spune că acest lucru tulbură alianțele României, face jocurile Rusiei și că o să ne dărâme cu totul. Și s-au prins în hora asta foști miniștri, foști consilieri prezidențiali, analiști, bloggeri și o grămadă de oameni speriați de Moscova.

Nu, prieteni! Adevărul nu ne poate dărâma. El este esența democrației, a societăților noastre și pilonul pe care publicul se sprijină pentru a merge mai departe. Rusia nu ne va cuceri dacă noi vom ști că niște oameni au fost chinuiți într-o clădire din București. Și nici jumătate din populație nu se va refugia în brațele Moscovei din motivul ăsta. Dimpotrivă, vom ieși întăriți dacă vom ști că ne-am călcat propriile reguli, că la masa noastră cea mai înaltă s-a așezat corupția cea mai profundă. Dar pentru asta trebuie să spunem adevărul și să ni-l asumăm. Iar adevărul e simplu.

Întreaga noastră societate, valorile ei, granițele ei, chiar pacea noastră, sunt puse la îndoială de oameni care gândesc și acționează în mod barbar. Oameni care nu ne împărtășesc credințele și care sunt educați pentru a ne distruge. Contra lor ne apărăm cu toate mijloacele pe care le avem la îndemână. Îi infiltrăm, îi capturăm, îi ucidem în operațiuni secrete. Le tăiem liniile de finanțare, le oprim comunicarea, ne ferim copiii de ei și-i oprim să comunice cu lumea noastră. Chiar suntem de acord, până la un punct cu limitarea drepturilor și libertăților noastre cetățenești. Dar nu facem un mod de gândire din arestarea, tortura și maltratarea unor oameni. A unor oameni cărora nici nu le-am stabilit vinovăția. Pentru că încălcăm însăși esența modului nostru de a fi. Știu, ei nu ar face asta pentru noi. Și nimeni nu vă va ierta când nu obțineți informațiile  care ar putea duce la salvarea unor vieți. Dar nu poți apăra umanitatea, în timp ce o calci în picioare. Cheltuiți oricât și apărați-ne lumea, dar faceți-o ca niște oameni. Altfel, abuzul va deveni o a doua natură a societății noastre. Și acesta este primul pas pentru a-l introduce și în lumea noastră. De ce să nu folosim tortura și împotriva răufăcătorilor obișnuiți? Sau, de ce nu, împotriva politicienilor? Gândiți-vă un pic!

Iar voi, cei ce băgați acum mizeria sub preș, cu fețele voastre docte și fețele înțepenite de la limba de lemn, puneți mâna și asumați-vă mizeria pe care ați făcut-o. Lăsați prostia asta cu rușii, că vă tremură chiloții că s-ar putea ajunge și peste voi dacă cineva la Washington dă verde la făcut curat. Cât despre Iliescu, are o mie de păcate. Și unul în plus azi, pentru că nu zice adevărul până la capăt. L-a judecat istoria de mult timp. Dar, comunist bătrân cum îi spuneți, kaghebist cum îl ștampilați, a înțeles mai repede regula jocului: în democrație nu poți minți la infinit.

(foto shutterstock)