Eftimie s-a spetit săptămâna asta cu niște acte și-a scris un text din care se vede, din nou, că dracul funcționarului român stă în detalii. Mai precis în copia legalizată, care este un soi de certificat de naștere pe nou.

Asta mi-a adus aminte că săptămânile trecute, am dat la radio o știre care  zicea că o să dispară copia legalizată. După verificări ulterioare, am aflat că e doar o dorință a guvernului, care nu poate ajunge o realitate sută la sută . Ministrul Ghinea spune că legea va spune clar că această copie nu mai este necesară. Dar ea va apărea în continuare în zeci de legi, care vor continua sa-si faca efectul. Ministrul spune ca ”dacă li se mai cere copia legalizată, să dea statul în judecată.” Deci, la cum merge statul român, o să avem de tras din mai multe motive, pe care le-am căutat prin complicatele negocieri pe care le duce Comisia de Tăiat Hârtii.

Primul dintre motive este natura apariției acestui document inutil. Prin Parlament sunt o grămadă de notari care își creează industrie. Ei au făcut asta cu o minuțiozitate și o tehnică legislativă demne de o cauză mai bună. Au introdus separat în orice text normativ care le-a trecut pe sub ochi această copie legalizată.

Nimeni din statul român nu știe de fapt în câte legi este trecut acest termen. Practic trebuie căutat bucată cu bucată orice text care conținea copia legalizată și apoi abrogat pas cu pas. De fapt ți-ar trebui luni întregi doar să faci asta. Imposibil.

În fine, nimeni dintre funcționarii români nu vrea să-și asume răspunderea de a compara două documente. ”O să fie falsuri”, strigă toți, speriați de posibilitatea de a compara două hârtii.

Iaca alt exemplu. Se dorește plata unei taxe unice pentru înmatricularea unei mașini. Coșmar birocratic pentru că banii pleacă atât la guvern, cât și la finanțele locale. Se poate face un soft? Desigur, dar aici intervine Ministerul de Interne care vrea ca plăcuțele de înmatriculare să fie plătite separat și doar la el.

De ce? Doar el știe. Pentru că e serviciu special ar zice ministrul Tobă care duce personal această bătălie stupidă. Adică taxă unică, dar separat una de plăcuțe. Acest mic detaliu a fost bătut și dezbătut de parcă era Brexit. Nici azi cu o zi înainte, Tobă nu-și predă plăcuțele.

O să revin și cu alte exemple. Unul dintre ele este cazierul, unde Poliția s-a bătut să ne vadă la ochi de câte mai multe ori.

Nu e nici măcar rea voință, mi se spune. E harababură. Dar cred că e și o chestiune mai complexă, care ține de schimbare. Mulți dintre funcționari s-au deprofesionalizat profund. Nu fac o muncă de analiză, ci o muncă de centralizare a zeci de documente. Ai picat pe tipar, pe litera legii, problema este rezolvată. Nu? Ghinion.

În plus, pentru unii, este micul lor regat. Frecușul acesta cu hârtii este puterea lor. Puși în situația noastră, înțeleg absurditatea unor cerințe, dar nu pot renunța pentru că asta îi face ceea ce sunt.

De asta, deocamdată nu o să scăpați de copia legalizată. Căci ea este pașaportul, viza, patalamaua rezolvării problemei tale și sigiliul puterii și bănuțului lor. Și mi-e teamă că odată cu plecarea acestui guvern, nimeni nu o să mai preseze pentru dispariția acestor hârtii, ci dimpotrivă.