Am făcut un mic experiment pe Facebook. Un apel la sinceritate. I-am întrebat pe cei din lista dacă au fost bătuți în copilărie și dacă la rândul lor și-au bătut copiii, dacă au dat câte o palmă/pălmuță.

Acum, sincer vă spun că rezultatul m-a speriat un pic. Pentru că majoritatea, marea majoritate și a luat și a dat. Există diverse argumente și ce e cel mai tare este că mai toată lumea spune că i-a folosit în viață. Iată câteva.

Argumentele educative

”Mama m-a plesnit foarte rar, dar cu folos”

”Uneori mai merita cate o palma! Am luat si eu dar nu foarte multe!”

”Daca ma bateau ai mei cand trebuia poate ajungeam si eu mult mai bine! ”

”Tata, Dzeu sa-l odihnească, m-a bătut o singură dată, dar o meritam cu vârf și îndesat, nota 4 la purtare pentru un incident la școală, în urma căruia un coleg era sa și piardă un ochi, de la mama, plezneli scurte cu dosul palmei peste bot! În limite admisibile!”

”Merge. Cand ai epuizat toate caile. Nu cred ca exista cineva care sa nu fi incasat ceva meritat.”

”Bineinteles ca am mai primit cate o palma, altfel si eu si frate-miu cresteam ca doua buruieni, si e valabil si pentru copii de azi! Nu batuti sa-I lasi lati, dar o palmuta merge, nu mor, nici nu se sfarseste lumea!

”Nuiaua era sfântă mai ales în vacanţa de vară când luam toţi pomii fructiferi la rând şi nu numai că mâncam fructele altora dar rupeam şi crengile cu fructe necoapte….le cam luam pe cârcă dar totdeauna meritat şi cred că mi-a prins bine!!!”

”Copii din ziua de azi au foarte multe drepturi si foarte putine obligati ,deasta avem tineretul pe care il avem,si care numai au respect fata de un adult.”

”Am avut o copilărie fericită ! Atâta timp cât stăteam departe de brațul drept al mamei totul era ok.Dacă nu eram atentă primeam cu dosul peste gură ! Privind în urmă cred că meritam , adevărata pedeapsă erau cuvintele spuse cu grijă și sobrietate.”

Avem și bătaia din învățământ

Am lucrat si in invatamant, si va spun clar ca sunt copiii care pana nu-I pocnesti nu se linistesc.

Stiu ca vor sari multi cu gura ca nu e corect si alte bla-bla-uri, dar sincer, copiii needucati de azi, te vor spanzura la grinda, pe tine parinte maine, asa ca mai bine educati copilul acum, decat sa ajungi pe strazi la batranete!”

”Sa zicem ca am evoluat. Si eu mi-am lovit copilul. Asta acum douazeci si .. de ani in urma. Sub nici o forma nu l-as mai atinge, acum. In tot cazul, din bataia primita de la parinti nu a murit nimeni si daca stau bine si ma uit in urma, ologitii timpului au construit Romania. Ingineri, medici, tot felu de specialisti….. Nu incurajez sub nici o forma violenta domestica dar nici nu pot sa nu observ ca o bataitza data la timp, ciudat, a avut efecte pozitive. Cred ca cel mai bine ar fi sa nu judecam.”

”Mi-am luat-o când eram mic. Și la școală se manca bătaie pe timpul lui Ceaușescu.”

 Iată și bătăile care iți dau de gândit.

”Eu am stat și legat de calorifer cu genunchii pe grăunte Dar a trecut de mult timp. Mi-a prins bine cred.”

Oleleeeiii, si inca cata bataie am luat! Bine, maica-mea avea si inclinatii din astea, nimic nu se rezolva cu vorba ci numai cu bataia. Cea mai nasoala bataie, cand am lesinat pur si simplu, a fost din cauza unui 6 la geografie in clasa a 7-a.

Din acelasi motiv il tin eu pe taica-miu la cea mai mare distanta de mine acum. Nu o sa il iert niciodata. Si eu chiar am fost un copil cuminte si invatam bine, chiar nu avea motive sa ma bata. Decat ca-i filau lui lampile in cap.

Ultima bataie mi a dat o in seara de dinaintea examenului de la facultate, aveam 19 ani si m-a lovit atat de tare ca mi a dat sangele pe nas. M-am dus la examen traumatizata fizic si psihic. Si am intrat, cu nota mare. Nu il iert. Si nu uit.

Dar și argumentele împotrivă. Multe

”Nu m-au batut ai mei, nu mi-am lovit copilul . Nu am vazut in familia mea astfel de corectii.

”Nu mi-aș putea-o ierta dacă l-aș lovi vreodată. Nu pot concepe educația prin bătaie. Ala e dresaj nu educație.”

”După ce am citit comentariile de aici mi-e clar de ce suntem încă în evul mediu.”

”Toți copiii înțeleg de vorbă bună, dar nu toți părinții au vorba bună! Nu am fost batută niciodată, deși o meritam din plin, fiind un copil neastâmpărat, dar ambii părinți au știut cum să îmi vorbească, cum să îmi explice ce rău am facut și cum să țin minte să nu mai fac, sau cum să mă schimb. Le doresc tuturor copiilor așa părinții cum am avut eu!!!”

”De trauma psihica a copilului batut, ati auzit sau citit ceva?Aceasta trauma are repercursiuni pina mori si se manifesta in diverse moduri.Chestia primitiva cu bataia nu spune altceva decit ca, acel parinte nu are argumente sau inteligenta suficienta ca sa-i demonstreze copilului prin vorbe ce a gresit si sa-l faca sa inteleaga de ce a gresit.”

”Nu. Nu merge. Fără palme, urecheli si alte mizerii medievale. Într-adevăr cu ocazia asta văd cam câți oameni in Romania își mai bat copiii. Si mă îngrozesc.”

”NU CU PALME. Programarea la nivel mental trebuie sa vina prin vorbe. In + parintii nu se ocupa de programarea voastra corecta, ci ajuta programarea matrix a sistemului smile emoticon, datorita faptului ca si ei au fost programati de catre sistem si nu realizeaza asta.. wake up!”

”Cred ca „pălmuțele” sunt expresia neputinței părinților de a se controla, de a-si stăpâni nervii, oboseala, stresul. Eu nu mi-am lovit copila. Am stabilit reguli, recompense și pedepse. Și a funcționat. În fond, de ce au mai fost inventate cuvintele?”

”Am luat-o si inca cum ( si cu cureaua si cu palme). Si tot atunci mi-am zis ca stilul asta de educatie nu-i pentru mine”

Nu mi-a folosit la nimic, ba dimpotriva, am ramas cu ceva traume pana la o anumita varsta. Fiul meu are 18 ani si nu a luat nici macar o palma la fund. Niciodata nu mi-a raspuns urat, niciodata nu mi-a facut tampenii. Am vorbit si atat. Cuvintele daca sunt spuse si puse cum.trebuie sunt mai eficiente decat orice palma.

”Domne sunt copii buni aproape ingeri, copilul meu se numara printre ei si nu ca e copilul meu , asa s-a nascut el (acum e gogete barbatul) insa sunt unii care cer bataie, acum nu stiu ce intelegeti prin bataie (n-o sa-i scoti dintii din gura) insa una, doua peste fund cam da. Pentru ca asa functioneaza ei, de vorba buna nu stiu”

”Ce aș mai fi dorit să mă plesnească în loc de morală,cum ziceam.Dupa fiecare repriza de morală plângeam ore în șir.”

”Eu l-am lovit rar pe fiul meu (acum are 17 ani )si-mi pare atat de rau ca am facut asta , pentru ca el n-a uitat nicio palma de-a mea si intr-o zi mi-a spus ca nu ma iarta niciodata (nici eu nu ma iert si sunt constienta ca are dreptate ).Mama mea , inainte de a muri ,si-a cerut iertare ca ne-a batut din cand in cand …a regretat la batranete .Am vrut sa am un copil si cand , intr-un tarziu mi-a fost daruit ,eu n-am fost inteleapta mereu.”

”E foarte complicat (deși e simplu). Sînt categoric împotriva bătăii, doar că vorba bună dă, în situații excepționale, gherle.Să zicem că pompilul încăpățînat întinde mîna către oala clocotită. Cum e mai bine, opărit sau muștruluit?”

Acum, că m-a întrebat lumea, cazul meu. Singura dată când m-a croit maică-mea  a fost când am ars-o aiurea cu niște teme de vacanță. Și pentru că aveam la îndemână o sabie făcută din bradul rămas de la Crăciun, a folosit-o pe mine. Am fost dezamăgit pentru că ajunsesem la concluzia, cu niște prieteni, că, dacă e un pic dată prin foc, sabia nu se rupe. S-a rupt cam la a treia lovitură. Nici acum nu-s supărat  pe ea, deși și atunci și acum, sunt convins că nu avea dreptate, dar era sub presiunea sistemului. Ceilalți își făcuseră temele la matematică.

Lui Vladimir i-am dat o singură palmă adevărată când a mințit premeditat, programatic și a  refuzat să recunoască, într-o morală pe care i-am ținut-o minute în șir.

Cine are dreptate. Nimeni. Aici este stadiul societății românești. Ne-am luat-o,  mai tare sau mai ușor, fiecare după educația părinților și am dat la rândul nostru mai departe. E corect? Nu. Pot fi educați copiii altfel? Cu siguranță. Ce urmează mai departe? Ține de educație și de ce se întâmplă în școală. Ține de cât citești, de cât afli. Pas cu pas, bătaia o să devină excesul, nefirescul. Vor apărea cazurile Bodnariu din România. Dar durează.

Altfel închei cu acest comentariu al lui Mircea Kivu, care spune cel mai bine despre majoritatea părinților care și-au lovit copiii:

”L-am „ars” de vreo doua ori pe fiu-meu. Dar de fiecare data pe mine m-a durut mai rau decat pe el.”