Copilul meu are 10 ani. Și navighează cu măiestrie printre laptop, telefon și tabletă. Se simte bine în limba engleză, nu are nevoie de subtitrări. Internetul e o lume atât de mică pentru el. Are obiceiuri de consum, oameni de urmărit, idei de transmis.

Ieri m-a tras de mână să-mi arate musai un clip viral despre școală. Mi l-a rezumat: ”auzi, știi cum arată telefonul acum o sută de ani? Un cub cu un fir. Dar cum circulau oamenii acum o sută de ani? Cu căruțe. Știi ce este identic însă cu un lucru de acum o sută de ani? Felul în care arată o sală de clasă.”

Autorul clipului este Prince Ea, un artist hip-hop pe numele său real Richard Williams. Omul este absolvent magna cum laude în antropolgie la Universitatea din St.Louis. Așadar, un produs tipic al învățământului clasic. Știe despre ce vorbește. Clipurile sle motivaționale au strâns în ultimii ani, jumătate de miliard de vizualizări.

Ideile sale circulă repede nu numai pentru că sunt bine împachetate, ci pentru că regăsim acolo tot ce trăim noi. ”De ce nu s-a schimbat școala în ultima sută de ani, tată?”, mă întreabă Vladimir.

Cred că răspunsul simplu este că transmite aceeași valori ca acum o sută de ani. Doar că acum o sută de ani, școala pregătea copiii pentru o societate industrializată. O societate în care munca brută era apreciată și necesară, iar școala trebuia să scoată roboței care să se adapteze acelei lumi.

Școala de azi trebuie să se adreseze unor valori și unor idei pe care de abia le întrezărim. Lumea este mult mai creativă, se bazează mai mult pe comunitate, pe inspirație, pe idei noi și complet diferite care să o ducă înainte.

Și tocmai asta este ceea ce școala de aici și aiurea nu mai face. Nu încurajează acea descoperire a elevului, a calităților sale care îl fac unic. Ce rol are putea îndeplini cel mai bine acest om în societate. Dimpotrivă noi îi pregătim ca și cum toți vor face acest lucru. Vor fi toți matematicieni, ingineri? Vor conta notele lor la toate obiectele?

Vor avea dreptul la șansă doar copiii care sunt cei mai buni? Ce te faci cu cei care sunt medii sau nu pot duce anumite obiecte? Sunt ei pierduți pentru societate sau pentru grup? Mai stă cineva să identifice acea calitate unică de care noi să avem nevoie și care ar putea să-i facă fericiți?

Natura umană este construită simplu. Fiecare individ tinde să facă întâi ceva pentru el, apoi pentru familia sa. Urmează comunitatea și apoi, potrivit educației, țara din care face parte. Iar școala ar trebui să răspundă acestor valori. Să ne dea tuturor o bază comună cu care să putem conlucra. Să ne dea gândurile și ideile acelea care să ne facă să fim ceva mai buni împreună și ca țară. Dar tot timpul trebuie să caute acea calitate unică, acea însușire care îi va asigura individului succesul.

Ori mi-e teamă că aici eșuăm de ani buni. Din lipsă de curaj, de viziune, de fonduri. Dacă România are o prioritate pe termen scurt, aceea este sănătatea, dar dacă te uiți la țara asta, cea mai mare prioritate a sa sunt copiii. Copiii, educația și profesorii. Aici trebuie să căutăm acele schimbări fundamentale.

Nu vă așteptați ca această schimbare să vină repede sau să vină de la alții. Tot părinții sunt cei care o vor iniția. Întrebați-vă dacă copiii voștri trebuie să fie experți în matematică, română, chimie, fizică sau limbi străine. Vedeți dacă nu cumva așteaptă să facă și alte ore. Poate vor să învețe o meserie. Poate vor să învețe să vorbească în public, să poarte o dezbatere, poate vor să fotografieze, să înoate  sau să alerge. Poate nu e visul lor să fie IT-iști, doctori sau avocați ”pentru că se câștigă bine, mamă.”

Poate este doar visul vostru. Uitați-vă dacă azi sunteți voi acolo unde ați visat și răspundeți onest la întrebarea: ”chiar  fac ce îmi place?” În funcție de răspunsul ăsta, o să găsiți calea pe mai departe.