Am observat că există două filosofii legate de temele de vacanță. Mulți prieteni ne-au spus că ar trebui să lăsam copilul în pace și, câtă vreme are vacanță, să nu-l batem la cap cu lucrări, teme, citit și altele din astea. Vladimir e chiar primul susținător al acestei teze.

Noi credem însă că vacanța de trei luni este inutil de uriașă. Că vine din alte vremuri și că până la începutul lui septembrie, copilul uită tot ce a învățat la școală. De asta zic c-ar fi bine să lucreze măcar o oră pe zi și să citească măcar 30 de pagini în fiecare zi din lectura obligatorie. Cam astea ar fi fost regulile. Și aici a intervenit tactica de lucru a lui Vladimir, care se dovedește pe alocuri mult mai inteligentă și aplicată decât a părinților.

Întâi de toate ziua nu poate începe niciodată cu scrisul, nici cu cititul. ”E prea dimineață să mă apuc. Imediat. Într-o oră.” sau „După ce se termină desenul. Uite mai am de trecut un nivel.” Și, în fine, hotărâtul că ”mai bine lucrez cu mama, când vine după-amiază.”

”Dar nu vrei tu să termini acum, într-o oră, și apoi ai toată ziua liberă?”. Cu chiu cu vai îl convingi că poate ar fi bine să se apuce la un moment dat. Îți dă un acord de principiu, mai curând împins de o posibilă limitarea a drepturilor la tabletă sau ceva de genul acesta.

Și apoi apare ”surzenia”. ”Vladimir, te-ai apucat de treabă?” Nu se aude nici un răspuns. Strig din nou și din nou. Nici un sunet. Îl caut în birou, în dormitor la el sau pe la noi în dormitor. Îl găsesc aproape ascuns, eventual cu căști în urechi, cufundat într-un joc. ”Mă. tu nu auzi? Nu te-ai apucat de treabă?”. ”Ce, ce treabă?” Pare că aude pentru prima oară în viața lui de posibilitatea de a face teme. ”Temele, nu te apuci de ele?”. ”Un pic mai încolo”.

Dacă nu-l iau brusc de o aripă, povestea asta poate continua ore bune. Dar reușesc cumva să-l determin să pună mâna pe caiet. ”Două exerciții, nu?” ”Nu chiar, două teste cu toate exercițiile”. Se umbrește un pic și apoi începe să caute. Și caută și caută. Și caută și cred că ar căuta creionul potrivit și la ora aceasta. I-l găsim noi și-l punem la treabă.

În vacanță, testele nu-i ies însă la birou. Vine în sufragerie, se întinde cu toți cei 1.35 metri și se apucă să scrie încet. Apoi geme, icnește și se întoarce pe toate părțile. ”Ce ai, Vladimire?”” Nu vezi că mă dor toate. Mă doare să stau pe parchetul acesta.” ”Păi treci la birou”. Se ridică în cinci minute și pleacă.

Doar că partea de mai sus e ”fenta”. Stă în dormitor de ceva vreme. Îl mai aud oftând din timp în timp. Ca și cum tot greul matematicii stă să cadă peste pe el. Mă duc tiptil să-l văd. Matematica a fost demult învinsă. Vladimir se luptă cu un întreg câmp de bătălie. Se amestecă soldăței cu avioane, bărci și mașini de poliție. ”Ai terminat?” ”Nu, că m-am blocat la exercițiul acesta. Și nu poți să strigi după noi?” „Nie….” Și uite așa ne mai întindem o vreme.

După lecții nu poate trece imediat la citit. ”Merit și eu un pic de pauză.” Trece prin toate camerele, vede toate , dar toate desenele, își aduce aminte de o mie de lucruri și face tot ce-i stă în putință să treacă peste. ”Pot să citesc 30 de pagini din ce vreau eu?” ”Din ce vrei tu poți să citești oricât. Dar pentru școală trebuie să citești din astea.”

Cititul e o dramă și mai mare, deși știe că are recompense consistente pentru treaba asta. Cu greu se pune pe burtă și se apucă să citească oftând. Prinde orice moment bun să se ascundă în orice cameră. Fuge, te asaltează cu întrebări și pune mâna pe furiș pe tabletă. Are o ambiție ieșită din comun să se opună la treaba asta. ”Sunt și eu în vacanțăăăăă”. Și cam așa-i rămâne numele.

Una peste alta, anul acesta nu ne-a ieșit încă nici tema suplimentară, nici cititul. ”Și voi stați toată ziua pe calculator”. ”Da, dar eu muncesc, nu mă distrez ca tine.” ”Și eu de ce nu pot să-mi fac temele pe calculator”. Cu dilema asta de netrecut se închide o nouă zi de muncă. Dacă are cineva soluții mai bune, să mi le spună și mie. Mai sunt două săptămâni.