Cum să folosești preoții în societate

Zău dacă există știre care să descrie mai bine funcționarea României decât cea publicată de adevărul.ro. Pe scurt: directoarea de la APIA Suceava e oprită de Poliție, care vrea să-i ia carnetul pentru viteză. Ea își sună fratele preot, care sună la un alt preot consilier la Episcopie. Acesta sună la adjunctul Poliției care sună la agent să o lase pe doamna în pace. Drept răsplată, mai târziu, agentul primește 3 sticle de vin și 3 cobze de pește afumat, că oameni suntem. Adjunctul Poliției era oricum propus la Consiliul Eparhial, dar pentru afaceri mai mari.

”Toată povestea a ajuns însă la procurorii DNA în timp ce ascultau telefonul directorului adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, inculpată într-un dosar de abuz în serviciu şi fraudare a subvenţiilor agricole din fonduri europene. Suspect de abuz în serviciu, Ioan Crap, devenit între timp şef al IPJ Suceava, a fost trecut pe o funcţie de execuţie. Tiberiu Costiuc este suspect de dare de mită, Delia Moldoveanu şi Cătălin Axinte de instigare la abuz în serviciu iar agentul şef Alexandru Tauciuc este anchetat pentru luare de mită.”

Doamna Moldoveanu era urmărită tocmai că dădea niște bani europeni pe nașpa la Biserică. Că procurorilor DNA le-au picat și 3 cobze pe tehnică e altă mâncare de pește. Ce o să se aleagă de dosarul ăsta probabil o să vedem ceva mai încolo, dar nu cred că o să ia toată lumea mai mult de o suspendare.

Cel mai grav o să fie de agent care va fi dat fară din Poliție că l-a sunat un șef să-i spună să o lase moale. El fiind și cel mai sărac dintre ei. Căci după cum arată dosarul mare, cel cu fondurile europene, banii serioși sunt acolo, la băieții care se descurcă totdeauna.

Și ar mai fi ceva: oricât de șmecheri ar fi, oricât ar șmenui de la stat și din alte părți, oamenii tot niște găinari sunt, care lucrează cu sticle și mâncare. Și văd toată viața ca o pomană făcută unor slugi aflate sub ei. Genul ăsta de mici servicii, comisioane făcute unuia sau altuia e de fapt legătura cea mai trainică din rețeaua de putere din România.

Telefonul care sună de la un văr către un frate care știe pe cineva e în fapt un sistem de valori. Iar atenția care vine din urmă e piatra de temelie a sistemului.

Că reprezentanții BOR sunt parte la șmecheria asta nu mă miră. Sunt oameni, sunt educați aici, sunt într-un sistem de relații în care cunosc pe toată lumea. Nici nu-i de mirare că nu vor să rupă ghemul. De mirare este că nici nu vor să păstreze aparențele. Și că au trecut de la genul ăsta de acțiuni la cele pe scară mare, gen colaborări cu APIA.

Ei bine, la asta s-ar cuveni să primim un răspuns. Căci, dincolo de respectul pe care îl poartă multora dintre preoți, oamenii se uită și judecă. Și cu siguranță nu o să le puteți spune la nesfârșit că trafaletul e tijă de sfințire.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!