Cum s-a văzut ”iadul alb” anul acesta

Am urmărit dezastrul din mijlocul evenimentelor, ca să zic așa. De la televizor și de pe calculator. Dar am și ieșit un pic pe afară să văd cum nu se face mare lucru la mine în sector. Câteva constatări la cald. Mă rog, la rece.

Povestea cu autoritățile nepregătite devine desuetă. Cred că de ani buni, oamenii știu ce au de făcut și fac cât se poate în condiții de vânt de 100 de kilometri la oră. Este inutil să consumi resurse să deszăpezești dacă ninge și în orele următoare. E mai firesc să închizi drumuri până când poți curăța. Și așa, dacă e necesar, după bolnavi se merge cu mașini speciale.

În ultimele săptămâni am traversat România de la est la vest și de la sud la nord. În punctele cunoscute cu ninsori erau întinse plase de sute de metri împotriva zăpezii. Dar cred că au o funcționalitate limitată.

Am văzut că s-a pompat vârtos în teza că tehnocrații fac deszăpezirea mai prost decât oamenii politici. Și că ”de ce Mihalache se preocupă de Moldova în loc să vadă de zăpadă.” Sincer, nu știu pe ce se întemeiază asta, dar aș fi curios să-l văd pe ălă de a măsurat lopețile lui Cioloș și Ponta. În privința Moldovei, prezența Rusiei acolo ține mai mult decât viscolul.

Am văzut și reporterul care sărea din vălătucii de zăpadă pe gheață să ne arate cât e de periculos.  Cred că data viitoare o să-i pună să danseze.

Altfel, nu poți să pleci cu mașina în mijlocul viscolului și să faci apeluri ”disperate” la televizor. Nu e firesc să-ți cauți de treabă pe drum când bate vântul cu 100 la oră și apoi să bați din picior că nu vine nimeni să te scoată. Mai mișto este că, în acest caz specific, statul a trimis două utilaje după microbuzul cu pricina, dar s-au blocat și ele. Așa că risipim resurse pentru că unii refuză să ia decizii raționale.

Las la urmă cazul celor fără curent electric pentru că acesta este un lucru cu adevărat supărător pentru că ai putea rămâne în frig. Nu știu cât și cum investesc companiile electrice în echipe de salvare, în sisteme de back-up sau ce-o mai fi necesar, și am câteva semne de întrebare. Dar sunt convins că și în alte țări se întrerupe curentul la furtună. O singură observație. sunt sigur că nu i se strică nimănui mâncarea, pe vremea asta, dacă nu e curent. N-aș fi spus-o dacă nu o auzeam la tv.

Una peste alta, iarna în România ninge, uneori foarte tare. Avem viscol în sudul țării și trebuie să ne așteptăm că o zi două suntem blocați. Nu avem resurse și nici nu sunt necesare investiții uriașe în așteptare viscolului care vine o dată pe an. Și nici nu te poți aștepta să facă cineva strada neagră, dacă ninge 24 de ore. Poți încerca chiar tu cu trotuarul din fața casei. Ia vezi, reușești?

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Cum s-a văzut ”iadul alb” anul acesta

  1. Ungureanu Mihaela spune:

    Exagerarile sunt ceva obisnuit pe posturile de televiziune. Problema este ca sunt blocate aceleasi drumuri in fiecare an si sunt drumuri cu trafic intens .Daca ar fi vorba doar de plimbari de placere cred ca oamenii ar renunta bucurosi la deplasari pe vremea asta .Dar sunt multi care fac naveta spre orasele din zona ,se face aprovizionare ,livrari care au un anumit termen .Pentru toti acestia soselele ar trebui tinute in conditii bune de trafic indiferent de vreme . Se stiu portiunile cu probleme ,au fost bani de la UE pentru impadurirea zonelor de protectie .Plasele alea care seamana cu plasele pentru cartofi ,chiar daca ar face ceva protectie sigur sunt schimbate anual si nu sta nimeni sa le masoare cum nu numara nimeni panselutele. Asta este problema .La noi nu se face ceva durabil si folositor.Totul a devenit de unica folosinta si aia indoielnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!