Sâmbătă după-amiază am luat masa cu câțiva prieteni într-un bistro, nou-născut, undeva la ieșirea vestică a Bucureștiului. Un spațiu cu câteva măsuțe, nu mai mult de 70 de metri pătrați aveam să aflăm mai târziu. Genul acela de loc unde, după o partidă de cumpărături, te așezi să mănânci ceva și să ai zăbavă jumătate de oră.

Bucătărie bună, atmosferă plăcută, lume care se perindă și vrea să-și tragă sufletul, locul are deja atmosfera sa la mai puțin de două luni de când s-a deschis. Oamenii așteaptă să facă și o terasă când vine căldura așa că afacerea pare dintr-o lume normală. Până te uiți la peretele de la intrare.

Nu mai puțin de 8 hârtii demonstrează că statul român și-a făcut treaba. 8 hârtii la vedere cu diverse aprobări, unele care se încalecă cu altele, autorități care își dau acceptul să faci o cârciumioară de 66 de metri pătrați. Ai hârtie de la primărie, de la Direcția de Sănătate, de la Direcția Sanitar- Veterinară, de la ISU, de la Mediu, de la ANAF și din nou de la Primărie.

”Astea-s doar alea pe care trebuie să le afișezi” mi-a spus patronul. Om tânăr, și-a băgat economiile într-un restaurant în loc cu vad. ”De opt luni nu am mai avut o zi liberă, nici eu nici soția. Asta în condițiile în care nu ne-am deschis decât de la începutul anului.” Să obții acte de la statul român este  o chestiune care te face cu nervii, indiferent de mărimea afacerii tale.

Iar după ce-a pus lucrurile la punct, au și venit controalele. De când a început, să fi fost cam șase. ”Ce mă scoate din sărite este că vin câte trei deodată. Au venit și de două ori pe aceeași temă, zici că se controlează între ei.” Cel mai spectaculos a fost cel de la ORDA, nimerit într-un moment în care restaurantul era gol, la trei zile de la deschidere. ”De unde știi că am deschis, că nici nu am apucat să răsuflăm. Păi, nu v-am urmărit? De când vă aștept.”

Omul nu este nici obosit, nici siderat, știe în ce s-a băgat. Trăieșe în România și nu se așteaptă la altceva. E amărât, însă. Nu vrea decât să-și vadă liniștit de ale sale și să piardă mai puțin timp cu statul și mai mult cu ce-i aduce bani. ”Știi care e treaba? Pe latura asta de complex, sunt singurul român care am băgat bani. De fapt, singurul antreprenor. Restul este doar corporație, lanț de magazine, investiție venită din afară. Chiar și proprietarii spațiului sunt străini. Eu sunt singurul antreprenor și zici că m-au luat la țintă.”

Am prieteni care au avut sau lucrează la restaurante la celălalt capăt al Europei. Unul dintre ei a cumpărat o cafenea cu totul, în Spania. I-a venit licența de funcționare în plic. Într-un an au venit două controale. Unul de la ”Sanepid” care i-a spus să-și pună o chiuvetă cu pedală și ai doilea de la Fisc, chiar după prima luna de funcționare, când au remarcat că încasările sunt mai mici decât se obțineau în mod obișnuit acolo. ”Nu am avut niciun stres administrativ. nu am simțit că statul există. Singurul meu stres era să pot munci 14 ore pe zi, să pot face față clienților.”

Cumnată-mea a lucrat zece ani în restaurante și baruri din Spania. ”Cât am lucrat eu acolo, nu țin minte să fi avut controale. Poate o dată și cu siguranță numai la restaurant. Ce știu sigur este că un restaurant pe care îl știam a fost închis după 12 ani de funcționare pentru că nu a avut rampă pentru persoane cu handicap. Iar două cluburi au avut activitatea suspendată pentru depășirea numărului de decibeli sau a numărului de persoane dinăuntru.” Ciprian Bălțoiu, corespondentul Digi24, îmi spune că depășirea numărului de locuri aprobate este una dintre abaterile cele mai grave, care duce automat la închidere sau suspendare. Sunt câteva lucruri cu care nu te joci, dar în general sistemul funcționează pe bază de reclamații. 

Majoritatea actelor de care ai nevoie acolo se obțin prin internet, iar statul te vizitează la început să vadă dacă respecți normativele. Și cam asta e.

În schimb, la noi, România a creat un super-aparat statal de o mărime și de o cheltuială uluitoare. Controalele vin în valuri și oamenii aceștia încearcă să-și justifice existența. Și cum poți să faci asta decât apăsând cu asupră de măsură asupra contribuabilului. Mai nimic electronic, în ciuda unor eforturi interminabile și costisitoare. 

Acum aparatul va primi și niște super-salarii, care vor consolida statul privilegiilor. Cel mai bine în România este să lucrezi la stat. Serviciul este sigur și definitiv, nu există plecări din cauze de incompetență, nimeni nu te dă afară și nu-ți cere să rupi normele pe acolo. Drept urmare  și lucrurile funcționează ca atare. 

Neîndoios că există și locuri grele și cu multă muncă, dar asta se datorează în primul rând unui sistem prost gândit sau unor legi care se bat cap în cap. Dar în multe situații, ”omul de la stat” devine un semi-zeu care are putere asupra unor muritori. Cum spune un cunoscut: ”la noi, controlul e 600 de lei dacă intră pe ușă, iar dacă s-a așezat pe scaun face 800.”

Când aparatul acesta administrativ își va diminua pretențiile și va lucra cu îngăduință și minte în favoarea oamenilor care generează bunăstare, România va zburda. Vor trebui însă să renunțe la abordarea că au în față infractori.

P.S. Ideea acestui text a plecat de la fotografia peretelui cu acte de care va pomeneam. Am renunțat să o mai pun, căci mi-e teamă că omul va fi luat la 11 metri. Așa că intrați în orice restaurant din România. O să vedeți acolo.