Cum manipulează presa de la mama ei.

Invazia româno-bulgară în Uk, preconizată pentru această dimineață s-a produs, indeed. Ea are o oră exactă, un loc clar de debarcare și câteva personaje bine definite. În ordine ora e 7.30, aeroportul este Luton în apropiere de Londra iar personajele sunt domnii Spiresau (ce nume neaoș)  si Bărbat, un alt domn Pop și cel mai influent parlamentar britanic de origine asiatică, Keith Vaz. Ce făcea el acolo o să ne lămurim un pic mai încolo.

Dacă vă întrebați de ce taman la 7.30, e simplu. Pentru că atunci sosea la Luton prima dintre cursele ieftine pe relația România-UK, mai precis, Târgu Mureș-Londra. Și, logic, săracii nu vin cu Taromul sau cu Britishul și sigur nu pe Heathrow.

E drept desfășurarea de forțe a avut loc  doar în paginile cotidianului, Daily Mail, care a fost port-drapelul poveștilor despre săracii care vor ajunge în capitala Imperiului. Iar după aceste date certe începe halucinația. Pe teritoriul lor, fără ajutoare românești colegii noștri mai mari și mai deștepți s-au pus pe fapte, așa cum le-a servit lor mai bine.

foto: Daily Mail

Astfel l-au găsit pe domnul Spiresau(cel cu căciulă) si pe prietenul sau Julian Bărbat care își doresc să muncească în Londra, ca spălători de mașini. Că se câștigă mai bine de 10 euro pe zi, cât au acum în construcții, în România. O lacrimă ne curge pe obraz când domnul Spiresau spune că și-a lăsat soția acasă, care “îl așteaptă să se întoarcă cu o grămadă de bani.”

Din urma sa, vine domnul Pop, medic de urgență în România, care speră să rămână măcar șase luni în Marea Britanie. Și pe el îl așteaptă acasă copilul de numai 5 luni și soția.

foto: Daily Mail

În avion mai era un cetățean român cu numele Benjamin Alexander, probabil singurul cu acest nume. El speră să-și facă o viață nouă în Anglia. Are doar 20 de ani.

Prima mirare e legată de ora publicării. Deși avionul a aterizat la 7.30 la 8.05 era publicată o primă versiune a articolului. Recunosc, o performanță, dar asta e new-media. Nici n-apucaseră oamenii ăiă să-și ia bagajele.

A doua e legată de capacitatea lingvistică domnului Spiresau, muncitor în construcții. El vorbește deja engleză, dar se știe suntem o nație civilizată. Avantaj noi, englezii nu vorbesc nicio  altă limbă.

A treia  mirare e modul în care se trunchiază povestea medicului. Niciun medic nu poate fi angajat fără concursuri complicate. Omul ălă se pregătea să vină la Londra de câteva luni, nu umbla dezlegat pe 1 ianuarie.

Cea mai tare șmecherie e cea făcută cu bulgarii însă. Reporterii de la Daily Mail au oprit diverse persoane coborâte din avion, le-au luat numele, după care au pus sub poză: “și ei pot munci în UK de astăzi”. Jenant. foto: Daily Mail

Singurul lucru care nu mă miră e prezența domnului Vaz pe aeroport, invitându-i la cafele și la o vorbă pe invadatorii români. Domnul Vaz e unul dintre parlamentarii excentrici din UK. Nu o dată a fost anchetat pentru comportamente la limita legalității. Ba are și rara performanță de a fi suspendat din Camera Comunelor pentru presiuni făcute asupra unui polițist. Omul e o istorie de abuzuri și conflicte de interese. El vrea să-și facă imagine pe seama unor imigranți.

foto: Daily Mail

Și nu m-ar mira ca propunerea de a fi acolo să fi venit chiar din partea ziarului, ca povestea de la aeroport să fie mai spumoasă.

De la cap la coadă povestea asta e manipulatorie și trunchiată. Motivul e generat probabil de audiențele pe care le face subiectul, nu de o adversitate la adresa românilor.

Și acolo sau mai ales acolo presa știe să speculeze lipsa de informații și buna credință a publicului. Și ce subiect să meargă mai ușor decât unul care lovește subcortical. Gândiți-vă că vi s-ar spune permanent că lângă casa voastră se construiește un adăpost pentru cei evacuați din Zăbrăuți. O să citiți tot ce apare pe subiectul ăsta. Da, știu, sună rău, dar Daily Mail a folosit exact acest mecanism.

Iar argumentul cu „se decredibilizează Daily Mail” nu ține pentru că ziarul va ști să producă întotdeauna povești uimitoare. Și când mă gândesc de câte ori presa din România e comparată în rău cu publicațiile de peste Canal. Nu cred că mai e cazul.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

7 comentarii la Cum manipulează presa de la mama ei.

  1. andrei spune:

    S-ar putea sa fi citit ziarul nepotrivit, domnule Striblea:

    http://www.theguardian.com/uk-news/2014/jan/01/luton-romanian-arrival-mps-media

  2. Catalin spune:

    Ai dreptate, Andrei. Cel din Guardian e ok. Doar ca Daily Mail se vinde muuult mai bine decat el. De asta mi-e teama.

  3. Luc spune:

    D-le Striblea, la 7.25 aterizeaza pe Luton avionul de la Cluj, nu de la Tg Mures, iar dup-aia la ceva timp vine si ala de la Bucuresti.

  4. gadjodillo spune:

    totuşi, daily mail e un fel de tabloid. nu cred că are rost să ne batem capul cu perspectiva lor asupra trebşoarei ăsteia.

  5. Catalin spune:

    @gadjodillo. știi care e problema? Băieții ăștia ajung să fie citiți de mult mai multă lume decât un ziar serios.

  6. M spune:

    Au si ei cititorii de tabloide asa cum ii avem si noi…cretinii lor versus cretinii nostri este un meci inca in desfasurare. Diferenta este ca ei au in spate un imperiu iar noi suntem nimeni. Nu uram mai putin ca ei insa noi fiind aia mici in comparatie cu ei e normal ca noi sa fim aia frustrati si in dezavantaj. Nu spun ca este bine, este un fapt si vom schimba greu asta atata timp cat o sa ne tot plangem de mila sau o sa luam in considerare mereu prostiile debitate de jurnalistii lor…la fel si presa din Ro face audienta despre acelasi lucru dar din perspectiva lamentarii…

  7. gadjodillo spune:

    de fapt cred că voiam să spun altceva… în fond, fiecare crede ce are nevoie să creadă. dacă citeşti tabloide, atunci cu siguranţă că nu contezi, chiar dacă eşti unul dintre cei mulţi. valabil şi la ei, şi la noi.
    agitaţia şi garagaţa sînt pentru plebe. să o ţină ocupată la cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!