Prin studiori a devenit un fel de obicei să se spună jumătăți de lucruri. Să se lase un parfum de credibilitate și o doză mare de gândire. Și, atenție, ce o să vedeți sasu auziți sunt acte neprovocate de jurnaliști. Ci vin în mijlocul discuției de la politicieni. Primul e Mihăiță Calimente care pare a ști ceva despre divorțul Elenei Udrea și apoi o dă la întors.

La o altă emisiune cineva a insistat și când spun a insistat e un termen slab, că un ministru PSD e cununat de unul dintre membrii clanului Bercea. Nu a vrut să-i spună numele sub nicio formă. L-a spus în pauză, dar mai târziu s-a dovedit că s-a înșelat. Presa a preluat informația și l-a găsit un fin al lui Bercea, dar informația  nu a fosat nici confirmată, nici infirmată. Doar plutește.

Altă dată am auzit că un mare lider politic joacă poker mult, des și pe sume mari. I s-a spus numele, apoi invitatul a dat-o la întors că era o metaforă.

Cred că începe să devină un fel de tactică, mai ales că e practicată de mai toată lumea: se iau informații sau bârfe din viața privată, se ridică un pic vălul de pe ele și apoi se pune la loc. Un fel de intimidare a adversarului. O chestiune profund necinstită nu atât față de adversari cât mai ales de public. Căci îl lași într-o situație în care nu știe ce să creadă și nu-și poate forma o părere concretă și corectă despre cei care îi guvernează.

De asta, sistemul american mi se pare mai corect. El pune pe masă și judecă derapajele de viață ale politicienilor și nu are subiecte tabu. Când semnezi pe banii mei trebuie să știu dacă bei, fumezi, te droghezi sau nu ai o viață cumpătată.