Cum emoționezi Parlamentul după o acuzație de șpagă

Vii în fața lor, ușor tremurând. Spui că ești un om bun și apoi te juri pe familie și pe Dumnezeu că tu nu pui mâna. Și zici că să te judece colegii și nu un judecător. După cum a procedat deputatul UNPR, Titi Holban când s-a votat ridicarea imunității sale.

Tovarășii au judecat ”dumnezeiește” și au zis ca el. 

E al patrulea scăpat după Florin Popescu, Daniel Chițoiu și Vlad Cosma. Ce nu înțelege PSD-ul este că nu mai poți să spui într-un fel și să faci altfel. Mă refer și la dl. Ponta care a votat pentru ridicare imunității, dar nu a reușit să-i convingă pe toți colegii. Discursul anti-Băsescu și povestea cu Mircea Băsescu nu țin cât nu faci ceea ce trebuie. Și aici trebuie să se pronunțe un judecător, nu un Parlament.

Nu știu de ce, dar cred că dacă ar fi să piardă alegerile, Victor Ponta le va pierde din cauza unor astfel de întâmplări.

Dacă nu știți ce-a făcut domnul Holban, e chiar simplu. Le-a promis unor că-i scapă de amenzi la fisc. Nu i-a scăpat și a rămas și cu banii în mână. Cu ce vă seamănă?

Apropo, domnule deputat. Dacă vreți să meargă mai bine faceți la fel ca un coleg japonez care a șmenuit vreo 30 de mii de euro. Nu știu dacă s-a jurat pe ceva, dar dă bine.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!