Se uită lung în farfurie, aproape pierdut. Plimbă lingura prin ea și mută de colo-colo conținutul. Fața îi descrie o groază simulată. Se strâmbă până și din urechi. Se ține de nas, deși mâncarea nu prea are miros. Împinge farfuria cu cealaltă mână
”Nu, nu mânănc asta!”
”Mănâncă, e bună. Nu are ce să-ți facă rău și e sănătoasă.”
”Ehhh. Nu vreau, arată ca voma mea.” Și își întoarce în mod voit stomacul pe dos, într-un sunet de vomă năvălitoare.
Mâncarea este una banală de ștevie. Sunt pline curțile de buruiana asta și mie îmi pare la fel de bună ca spanacul sau urzicile. Aș fi în stare să mănânc din astea cu kilogramele. Dacă mai pui și mămăligă alături, mi se pare ceva de lux. Știu chiar un loc în București unde mergem în toiul iernii pentru că fac niște urzici minunate.
Pentru Vladimir, însă, spanacul sau urzicile sunt dușmani. Știe câteva feluri prin care să le respingă. Se strâmbă, face scandal, disimulează, invocă neplăceri bruște și, cel mai des, anunță, că e sătul. Omul care altfel ar fi în stare să mănânce o șaorma mare cu de toate, se satură din două linguri de urzici. Și Alina a încercat toate variantele să-l convingă să mănânce verde. Imposibil.
Salatele sunt un dușman la fel de important. Va alege de prin ele carnea sau ce îi mai place și va lăsa restul acolo. La fel și cu restul legumelor. Are o capacitate specială să le ocolească și să aleagă carnea. Iar de cele mai multe ori le mănâncă doar sub supraveghere. Adică nu se ridică de la masă până când nu se vede că a mâncat ceva. Drama este că în câteva ore începe să umble pe lângă frigider și să caute tot felul de prostii.
Acum aștept cu încredere să crească. Pe undeva o să găsească el un gust ceva. Nu cred că se va putea ține doar mâncând cartofi prăjiți. Și ne declarăm mulțumiți că mănâncă un castron de morcovi. Desigur, dacă îi pui miere.
Iar din povestea asta nu știm să ieșim. Orice sfat e binevenit.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Nu-l convingi deloc. Cu cat bati mai tare fierul pe o idee, cu atat copilul se indeparteaza mai tare.
Deci, masa este masa, si toti ai casei mananca la fel. Nu doreste sa manance ce mananca ceilalti? Foarte bine, sta nemancat.
Vrea cartofi prajiti doar? Sa si-i cumpere singur din banii munciti de el.
Cu cat se insista mai mult pe verdeturi, morocovi, legume, fructe, cu atat cel mic va fi mai inversunat. Nu mai faceti caz din mancare. Tratati-o cu dezinteres.
Cam toti parintii cred au problema asta pana sau de la o anumita varsta. Presupun ca si noi eram la fel la varsta lor… As zice deci ca e deja bine ca mananca si carnea!
Ai nostri mananca mai bine in colectivitate, la afterschool de ex sau gradinita. Acolo cel putin incearca pe cand acasa nici nu s-ar atinge. E drept si ca noi gatim cu putina sare si asta nu ajuta… Si ca spre deosebire de acasa, acolo nu au frigiderul sau alte surse cand li se face foame…
Gusturile evolueaza insa in timp, deci trebuie rabdare si profitat de orice invitatie la masa unde sa incerce gusturi noi. Uneori ajuta sa-i intrebi si pe ei ce au mai mancat sau ce ar fi ok. Poate nu e stevie sau urzici, dar un pic de fasole sau mazare pe langa carne… Si lasati verdeata in grija bunicilor…