Prietena noastră din Germania este surprinsă la un moment dat de puștiul ei de 11 ani. ”Nu vrei să-ți citesc câteva pagini dintr-o carte în română?” Copilul, născut într-o familie bilingvă vorbește și citește atât în română cât și-n germană. Germana este însă limba principală pentru că are nevoie de ea la școală.

În general, cititul nu este o problemă, dar cititul în română nu e o plăcere pentru el. Așa că întrebarea asta bruscă este chiar un semn de mirare pentru prietena noastră.

Puștiul citește aprope o oră și apoi la sfârșit îi spune satisfăcut: ”gata tema la etică.”” Asta ai avut tu temă la etică? Să-mi citești mie în română?” ” A, nu, am avut temă să facem o bucurie cuiva drag.”

Tema este puțin mai complicată și se referă la conștientizarea bucuriilor și tristeților celor din jur. Ideea era să-i faci cuiva o bucurie, conștient. Să-l cunoști, să-l ascuți și să înțelegi ce lucru de pe lume i-ar plăcea. Nu e vorba de micile bucurii copilărești, să împarți câte ceva cu un amic sau gestul de-a ajuta pe cineva, ci căutarea acelei stări prin care să-l înțelegi pe celălalt.

La același obiect, etică, studiată în clasa a cincea, copiii, în majoritatea lor creștini, fac o vizită la singogă. Stau de vorbă cu oamenii de acolo, înțeleg ce ne desparte și ce ne apropie de evrei și, ca anecdotă, vin acasă impresionați de mini-mall-ul de acolo. O mică sală de sport, mese de ping-pong, un magazin, un loc unde să petreci mai multe ceasuri decât pe stradă.

La fel, urmează o vizită la moscheea din oraș. Copiii trebuie să înțeleagă de mici culturile lumii. Cine sunt și ce vor ceilalți. Evident că la vârsta asta este mai spectaculos magazinul non-stop din curte. Observația este importantă, căci super-marketurile se închid duminica.

Puneți lângă asta și o vizită la un muzeu care îți explică modul în care s-a pornit holocaustul. Ce legi și ce sistem autoritar au perimis ca Hitler să construiască un sistem care să omoare milioane de oameni. Istoria se învață practic, pentru a nu se repeta.

Sunt doar câteva exemple dintr-un singur an de școală. Cu o concluzie aproape palpabilă. Trăim între oameni cu gânduri și nevoi diferite. Trebuie să fim atenți la ei, să le înțelegem bucuriile și tristețile. Și, mai ales,trebuie să vedem cum putem trăi împreună.

Nu fac nicio comparație, pentru că nu am auzit ca în România să existe un astfel de obiect. Dar puteți să vă întrebați copiii: aveți la școală un obiect unde trăiți experiențe asemănătoare?