Cum a dărâmat corupția un oraș. La propriu

Știu, Mexicul e departe, dar ar trebui să ne aruncăm o privire acolo, mai ales după cutremurul catastrofal de acum câteva zile. Un cutremur, însă, de 30 de ori mai mic decât cel de acum 30 de ani care a omorât 10 mii de oameni. De data aceasta au murit peste 320. Mulți copii au murit într-o școală. 

Au căzut 40 de clădiri complet, iar 4000 sunt avariate grav. Vorbim de școli, spitale, chiar și de sediul central al poliției, unde lucrătorii refuză să mai intre. De ce atât de multe, totuși , într-o țară care are standarde de rezistență la cutremur atât de ridicate. Printre cele mai ridicate diin lume. Explicațiile sunt de două feluri

Prima ține de locul unde este construit Mexico City. Între vulcani,  pe un sol al unui fost lac, secat cu secole în urmă. Solul aluvionar amplifică mișcările și complică toate construcțiile din zonă. Dar standardele iau în calcul și asta? Atunci ce e?

Să pornim de la acest citat al unui profesor de arhitectură mexican, Christian Malaga-Chuquitaype, care a vorbit cu BBC: ”oamenii din Mexic, ca mai toți cei din America Latină, își construiesc singuri casele sau le renovează singuri pe cele cumpărate, doborând pereți sau punând ferestre acolo unde nu le este locul, schimbând specificațiile, astfel încât construcțiile nu mai corespund planurilor.” Parcă am mai văzut asta undeva. 

Luis Resendiz este un fotograf cunoscut în Mexic. La 35 de ani a reușit să cumpere un apartament într-o zonă bună din oraș și pe care a plătit 125 de mii de dolari. O sumă mare pentru o țară care salariul mediu este de 843 de dolari pe lună. O investiție pe viață a gândit domnul Resendiz. Blocul era nou, construit în 2016 și a fost asigurat că respectă toate planurile.

Blocul s-a dărâmat în totalitate la cutremur. A scăpat și el și soția sa. Au murit cele două femei care făceau curat în casă. Blocurile alăturate au rămas în picioare. Care este explicația?

Mexicul nu are o problemă cu legea, ci cu aplicarea ei. Arhitecul Hector Cortes spune că regulile sunt într-adevăr bine făcute. ”Dacă le urmezi, nicio construcție nu ar trebui să fie periculoasă, dar foarte mulți constructori fac economii. folosind ciment prost sau făcând zidurile mai subțiri.”

Cel puțin aici, dezastrele naturale nu vin de unele singure. Ele sunt ajutate de oameni. Marea problemă este corupția și faptul că se dau o grămadă de șpăgi pentru a trece clădirile de inspecții. De altfel, Mexicul și-a construit un sistem în care proprietarii își testează singuri siguranța clădirilor. Corpul de experți este privat. Aceștia sunt plătiți de dezvoltatori și închid ochii la banii pe care-i primesc. Apoi, mulți dintre ai angajează o sumedenie de proiecte. De asta nici nu-i vezi la multe dintre fazele determinante. Doar clădirile publice beneficiază și de un control de stat. 

O analiză NYT spune că politicienii din Mexic au acum o uriașă problemă pentru că vor trebui să răspundă la lipsa de voință în a implementa cu adevărat standardele de rezistență. În 2016, un studiu făcut pe 150 de clădiri, alese întâmplător și care au fost construite după noile standarde, arata ca acestea nu îndeplinesc în majoritate reglementările prevăzute. 71 la sută nu îndeplinesc standardele, iar 36 la sută nu îndeplinesc nici cel mai mici standarde.  

Sutele de inspectori lucrează acum să certifice dacă clădirile rămase în picioare mai pot fi locuite. E vorba de aceiași oameni care deja au fost plătiți să le vadă. Iar firmele de construcții insistă pe lângă locatarii afectați să semneze documente care să-i salveze de responsabilitate. În orice caz, majoritatea nici nu au asigurare. 

Altfel, Luis Resendiz spune că nu este interesat să meargă nimeni la pușcărie. Doar își vrea banii înapoi.

Cred că vă sună cunoscut cam tot ce vedeți prin rândurile de mai sus. Cred că mai știți o țară care construiește de capul ei și pe șpagă, cu politicieni și administrație profund corupte. Mexicanii spun că la acest cutremur au fost norocoși. Noi? 

 

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!