Cum a amuțit domnul Dan Diaconescu de alegeri

Faptul a trecut neobservat, dar merită notat, căci e rar. Fenomenul a durat fix 59 de secunde, în care Dan Diaconescu și-a pierdut vorbele, argumentele și chiar vocea. Cel care i-a provocat această stare a fost scriitorul Cristian Teodorescu, cu cea mai simplă întrebare.

Episodul mi-aduce aminte de un altul.

Am filmat la un moment dat, cu Dan Diaconescu și cu Silviu Prigoană, o emisiune înregistrată. La final, în afara studioului, oamenii au făcut cerc în jurul lui Prigoană, să-l întrebe diverse lucruri, iar lui îi și place să stea de vorbă cu lumea. Și DD-ul avea propriul cerc de admiratori. Cei doi erau în conflict, așa că în momentul în care DD a trecut pe lângă el, Prigoană l-a și luat: ”Uitați oameni buni ce pantofi are. De 10 ori cât pensia voastră. Nu ți-e rușine, mă?” Pantofii lui DD erau cu adevărat speciali. Dintr-o catifea violet, cu catarame aurii.

Nu mai știu ce i-a replicat. Dar mi-a aduc aminte că doi-trei tineri l-au urmat până la ddmobil, iar acolo acesta le-a dat cea găsit prin mașină: două pungi de chipsuri și o sticlă de cola începută. Iar oamenii, fără a fi de condiție proastă, erau încântați pentru că DD le dădea ceva, fără a le lua nimic. Ceea ce unui deputat PDL, precum Prigoană, îi era greu să afirme la data respectivă. Pe alții îi plimba cu mașina către casă, după ce se încheiau emisiunile de noapte. Câte șase deodată. Și cred că lumea îl iubea sincer. Doar că, spre deosebire de alți politicieni, DD nu a mai știut să pună frână. Și cred că nici el nu a mai reușit să facă diferența dintre propriile spuse și realitate. Ceea ce i-a făcut succesul efemer.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!