Culmea birocrației la români: inutilitatea documentului electronic

Nu cred că există un guvern mai rupt de realitate decât cel din România. Și nici stat care să fie mai tembel. De o bună bucată de vreme România încurajează cetățenii săi să cumpere mașini electrice. Și le dă o subvenție de zece mii de euro. Asta pentru că suntem eco. 

Evident că România nu are prize de reîncărcare a acestor mașini. De asta în urmă cu mai bine de doi ani a fost demarat un program de finanțare publică a acestor accesorii. Un an a durat depunerea documentelor și alt an să dea cineva de capătul dosarelor. În jur de 40 de firme au dorit să intre în program. Doar 5 au fost acceptate, iar 37 au fost respinse.

Oamenii aceștia ar fi trebuit să facă șase mii de stații reîncărcare până în 2020. Iar pentru fiecare dintre ei statul ar fi dat cam două sute de mii de euro, bani europeni.  

Dacă tot nu o să se facă prize, mie mi-a plăcut să citesc motivele de respingere. Iată, o firmă a fost descalificată pentru c-a depus un certificat fiscal obținut din spațiul virtual. Înțelegeți? Oamenii au dus întâi unul scos de la coadă, apoi pentru că erau probleme și doar câteva zile până la închidere, au depus un altul scos electronic. Adică dat electronic de statul român. Pe care altă instituție a statului îl refuză pentru că probabil nu a stat la coadă. Genial.

mediu prize 1

Măcare alte două firme sunt respinse pentru că au depus copii conforme cu originalul, în loc să aducă chiar originalele. Înțelegeți că nici actele notariale nu pot bate statul român. Alții pentru că nu a semnat persoana potrivită. 

mediu prize 2

Nu contest că există ghiduri, că birocrație e necesară sau că poate unii ar vrea să-și tragă niște bani. Dar dacă mă uit în diagonală, avem una din două: ori lipsa asumării unei decizii, ori incompetență și rea credință de ambele părți, ceea ce face lucrurile mai grave. Ori nu e posibil ca mai toate firmele care vin la o finanțare să fie niște proaste, iresponsabile sau hoațe. Iar dacă sunt atât de proști ia și-i învață cum să ia banii, că doar acesta este interesul nostru comun. Să luăm banii temeinic și legal ca să mai facem ceva

Iar eu nu cred că există o birocrație mai bine țintită împotriva propriilor cetățeni decât cea din România. Iar aici avem o nouă dovadă că cea mai mare frână a dezvoltării noastre este chiar statul. 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Culmea birocrației la români: inutilitatea documentului electronic

  1. Laur spune:

    Trebuie sa înțelegem că asta reprezintă adevăratul ,,sistem,, care se împotrivește oricărei schimbări. De ce? Pentru că instituțiile statului sunt pline de oameni care habar nu au ce fac, sunt saturate de pile și relații, neamuri si cumetri, șefi ajunși în funcții peste noapte. Toți aceștia rezista având politicul din tot spectrul în spare, iar toți aceștia sunt frustrați si vor să facă pe interesanții/aroganții….cu cine? Cu cetățeanul, cu veriga slabă și fără prea multa apărare. De ce toate astea? Lipsă de respect față de oameni și țară până la urmă.

  2. Andrei spune:

    Nu cred că rețeta electronică poate fi depășită în materie.
    Dacă nu știi despre ce e vorba, în două cuvinte: medicul completează o rețetă online, pentru a fi decontată de Casa de asigurări, și una în 2 exemplare. Cu rețeta pe hârtie pacientul merge la farmacie să își ia medicamentul.
    Dacă nu are rețeta pe hârtie nu primește medicamentul.
    Dacă sistemul informatic nu funcționează atunci nu primește medicamentul.
    Mie mi se pare exemplul perfect de mimare a informatizării într-un stat birocratic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!