La un moment dat pornise prin România o dezbatere, dacă sunt buni sau nu copacii de pe marginea drumurilor. Eu zic că nu sunt, măcar dacă te uiți pe vreo două știri. Sunt periculoși. Nu neapărat pentru că se merge cu viteză. Ci pentru că pot apărea defecțiuni tehnice, derapaje sau altele. E mai bine ca în fața ta să fie un câmp gol decât un trunchi puternic. PD-L a vrut să-i radă la un moment dat, că tot era pus pe tăieri. Dar cum atmosfera era atât de anti-Băsescu atunci, propunerea a fost ridiculizată.
Una peste alta am crezut însă că lumea a înțeles că pericolul este real. De asta m-am mirat când am văzut că pe cel mai periculos drum din România, E 85, a apărut un rând de pomi tineri.
Așa după mărime au vreo doi-trei ani, dar până acum nu i-am remarcat. Dar țin minte că acest drum era complet chel. Așa că pe lângă criminala o bandă și jumătate pe sens, peste trei ani șoferii or să mai aibă un lucru de care să se păzească. Am niște întrebari, însă. Care este utilitatea acestor copaci? Trebuie să facă umbră drumului? Să fie niște parazăpezi mici și inutile? De ce nu pui, mai bine, un gard viu să oprească zăpada care vine valuri în Buzău și Vrancea? De ce mai pune statul român, cu bună știință, o capcană în fața șoferilor?
Eu cred că răspunsul stă în prețul acestor copaci. Nu-l găsesc nicăieri, dar cred că cine l-a obținut are atâția bani încât să cumpere mașini mai mari și mai rezistente decât ale poporului.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!