Probabil că a trecut neobservat în ansamblul general că legea conversiei a fost respinsă de Curtea Constituțională. Neobservată de majoritate, cu siguranță resimțită adânc de cei aproximativ 40 de mii de oameni care așteptau această lege ca pe o speranță. 

Legea ar fi adus cursul francului, la plata ratelor, la un curs acceptabil pentru clienții băncilor. Aceste rate au crescut în ultimii ani în medie cu 60 la sută, dar foarte posibil ca unii oameni să plătească mai mult. Dureros și injust ca această pierdere să fie susținută doar de client, nu și de bancă. CCR spune însă că maniera de care a fost făcută legea, obligând pe toată lumea să iasă din sfera negocierii firești, este inacceptabilă. Și nu numai acum, dar cu siguranță pentru toți anii următori

”De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligaţia creditorilor contractelor de credit acordate în franci elveţieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elveţieni (…) Astfel, numai instanța judecătorească are competența şi obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia.”

Așadar, de azi înainte, numai instanța și numai ea și niciodată Parlamentul sau Guvernul, nu va putea fixa un curs al unei valute sa să intervină în astfel de contracte. 

Și aici este momentul să vorbim de populism. Căci oamenii aceștia au ratat șansa de a negocia cu băncile drepturile lor și s-au lăsat pe mâna politicienilor care le-au promis că pot intra peste piață. Politicieni care le-au promis că granițele afacerilor pot fi călcate și mai ales că nimeni nu este responsabil pentru greșelile lor, în afara băncilor, desigur.

Ori legea firescului spune că responsabilitățile astea sunt comune între parteneri și că statul nu va putea răsturna balanța asta. Cei care au vrut să facă această conversie au vrut să îndrepe abuzurile de zeci de ani ale băncilor cu un alt abuz. Iar asta nu funcționează.

Iar acum, după ce au folosit electoral valul de mânie, i-au lăsat singuri în fața băncilor, fără prea multe pârghii de negociere. Culmea, înainte de decizie, una dintre băncile mari a mai făcut o ofertă de 20 la sută clienților săi. Și poate ar fi negociat. Dar călăreții valului de mânie au vrut 60 la sută. Iar acum au nimic. 

Sper că toți cei care sunt în situația asta să reușească să negocieze individual sau în instanță rate mai suportabile. Și să rămână împreună pentru că au forță mai mare. 

Atfel, la fel se va întâmpla și cu discursul lumii în ce privește multinaționalele. Lumea, cum este așezată astăzi, duce la o extindere internațională și lucru în comun între diverse state, la un loc cu multinaționalele. Tehnologia de azi și relațiile umane te transportă instantaneu în toate colțurile lumii. Și dacă ai tendința să fugi, o să fii lăsat cu totul pe dinafară.