Nu pot să scriu cum ar trebui scris despre Teleșpan, pentru că pe blogul acesta  există și Vladimir. Iar asta implică un limbaj, așa, un pic mai ceremonios. Tot ce pot să vă spun e că e f….  de mișto. Că e simplu, că e sincer și că pici pe jos de râs când îl citești. Apoi devine incomod și te deranjează pentru că spune toate lucrurile pe care tu nu ai curaj să le spui niciodată. Că sunt chestii tabu pe care rareori le vorbești cu prietenii și pe care Teleșpan ți le pune în față și ți le flutură pe la ochi: Hai bă, că și tu ești așa, dar nu recunoști. Nu mă refer la faptul că am fi gay, pentru că asta nu e o carte pentru gay.

În Cimitirul, chestiunea în cauză are predominant rațiuni comerciale. Eu îl știu pe Teleșpan. Am fost colegi și la facultate și pe la televiziuni. Ba chiar mi-a produs un program sau două în diverse împrejurări. De asta spun că povestea cu gay aici e partea comercială. Teleșpan scrie despre angoasele sale și ar fi făcut-o la fel și dacă era hetero. În definitiv, oamenii  își doresc aceleași lucruri și au aceleași vise, indiferent dacă sunt gay ori straight. Doar că unii sunt obligați să se ascundă oarecum, iar ceilați, nu.

De ce zic că e o chestiune comercială? Văd ,așa, peste Teleșpan, mâna directoare a lui Cătălin Popa, șeful nostru din tv care ne întoarce și ne răsîntoarce programele. Se vede că Teleșpan a trecut prin experiența asta. Adică, [citat]dacă vrei, putem discuta despre cele mai înalte filozofii, cu o condiție: să-i placă și publicului, că altfel cine dracu’ se uită la noi? Pe principiul ăsta, Teleșpan conduce o poveste fabuloasă, cu personaje super-adevărate, cu scene explicite minuțioase. Și – evident – cu final în care lucrurile se răstoarnă.[/citat]

Un mic comentariu despre scenele de sex. Teleșpan spune public că se pricepe la sex, de asta și scrie așa în carte. Eu nu mă pricep la ce se pricepe el, dar sunt scrise de o manieră de stai acolo lipit, chit că mărimea unui alt bărbat e un lucru la care ți se strânge pielea și ce mai e pe acolo. Plus că unele sunt de un haz molipsitor; omul ăsta are o autoironie dementă. Vă spun atât: încercați să vă imaginați pe voi în timp ce faceți dragoste și vedeți cam ce impresie aveți. Și apoi imaginați-vă că tocmai ați aflat că partenerul vostru de sex e posesorul unei averi de jumătate de miliard de euro. Ia vedeți ce grimasă aveți!

Dar toate astea  sunt pentru a lua ochii. Mai rar om să-și pună sufletul pe tarabă ca ăsta. Câți dintre voi ați recunoaște zilnic că mințiți, înșelați și că o faceți ca să vă fie bine? Câți v-ați da în vileag slăbiciunile fără să vă pese și mai ales câți ați recunoaște că sunteți mici ticăloși, măcar în fața propriilor ochi?

Și cu toate astea să fiți animați de cele mai bune intenții față de lumea din jur și să faceți cele mai corecte observații legate de ea?

Deși știu că puțini ar admite lucrul ăsta, gay-ul Teleșpan dă cele mai bune sfaturi legate de creșterea copiilor: [citat nume=”Adrian Green” descriere=”Cimitirul”] Fiți actori în fața copiilor voștri pentru că lor nu le pasă de problemele voastre. Dați-le copiilor voștri tot ce aveți mai bun. Sunt atâtea lucruri gratuite și frumoase. Dragoste, povești, cântece, dansuri, jocuri. Dar nu le dați grijile voastre.[/citat]  Cam enervant să-ți spună asta un homosexual, nu?

Enervant până la punctul în care te gândești că și homosexualii au fost copii ca și noi. Și că știu la fel de multe despre copilărie pe cât știm și noi. Așa că sfaturile sunt bine primite. Nu-s singurele de care te poți bucura în Cimitirul. Apropo, cartea  se numește așa pentru că e vorba de administratorul unui cimitir. În care Teleșpan își îngroapă viața de până acum, cu minciunile, iubirile și dezamăgirile din 33 de ani. Iar dacă pildele și ideile lui nu vă plac, povestea o s-o iubiți.

Constat că bunăciunea asta de carte e ieftină, cât altele subțiri și scrise așa cam rapiduț pe principiul că trebuie să o adaugăm și pe asta. Zău, Adriane, asta e o carte serioasă, puteai să ceri și tu mai mulți bani pe ea. Nu te îmbogățeai, dar puteai să vezi câteva luni de viață liniștit.