Pe la jumătatea anilor 80 am luat o pereche de palme de o să le țin minte toată viața. Eram la o defilare de 23 august, luat cam cu japca de acasă. Îmbrăcat în pionier, ținută oficială, eram băgat în coloană în așteptarea defilării, cam pe la un kilometru de tribuna oficială. Se încerca o mini-repetiție cu strigături, dar Ceaușescu-PCR se oprea în nodurile noastre de râs. Situația a fost corectată de o activistă de pionieri care ne-a lovit cu putere și precizie, niciun profesor neintervenind. 

În mod evident, femeia era de la Partid și nimic nu-i stătea în cale. Am urât-o cu patimă. Și mi-am disprețuit profesorii care nu au intervenit. Și cum o să-mi rămână în cap toată viața, de fiecare dată când o să văd copii aduși să facă tumbe în fața unui politician, o să mă apuce nervii. Luați de exemplu, cazul mitingului de la Iași unde sunt mai multe semnale că s-ar fi apelat la elevi de liceu. Dar nu numai la Iași, ci peste tot unde apare un politician cu funcție, nu știu cum se găsește și câte un copil de pus în cap sau de făcut spectacol. 

De asta mă bucur că niște copii de la Lipova și-au luat destinul în mâini și s-au dus să-i huiduie pe mai marii zilei. Orice puști de 16 ani are deja o atitudine civică, fie că ne place sau nu. Ei primesc azi mult mai multe informații decât am au avut eu vreodată în copilăria mea. De asta cred cu tărie că au destulă minte să deosebească bunul de rău, ipocrizia de merit, minciuna de adevăr. Și să trăiască sentimentul meu de frustrare de acum mai bine de 30 de ani. 

Îi înțeleg, îi respect, îi apreciez. Oamenii care sunt articulați, protestează și nu se lasă încolonați să aplaude, au parte de sprijinul meu. Și atât. 

De aici încolo, trebuie să știi că atitudinea corectă, delimitarea corectă, aprecierea politică corectă, nu permit încălcarea regulilor. Eu am ales să ies din comunism și să accept să mă port ca într-o lume europeană normală. De asta, dacă au chiulit de la școală, trebuie să știe că există un răspuns. Dacă au încălcat regulamentul școlar, există un răspuns. 

Mai mult, dacă ei au fost luați de un profesor acolo, iarăși societatea are un răspuns. Gândiți-vă că într-o altă școală, la țară, profesorii i-ar scoate pe copii să-l huiduie pe Iohannis. Bănuiesc că nu o să vă placă.  Nu are importanță dacă sunt de de partea binelui sau a răului. Regula e importantă.

Grav este, însă, dacă directorul școlii i-a amenințat că li se va întâmpla ceva la examenele din vară, căci asta înțeleg că s-ar fi întâmplat. De abia aici este o monstruozitate care trebui sancționată. Altfel, domnule profesor Donțu, copiii ar trebui și felicitați. Un profesor responsabil ar fi notat absența,  le-ar fi spus că-i felicită pentru existența unei opinii politice și ar fi stat de vorbă cu ei despre ce înțeleg din România. Întâmplător, ați crescut copii cu reflexe corecte, domnule profesor. Merită să-i ascultați și să le dați absența meritată. 

Ați crescut niște copii cu demnitate, despre care știți sigur acum că nu se vor apleca să culeagă un leu de pe jos, precum un bătrân de la Iași. 

Două vorbe și despre ce s-a întâmplat acolo. Nu cred că știu pe cineva din familia mea sau prietenii mei, care, și la 70 de ani, s-ar fi aplecat să ia un leu de pe jos. Nu știu ce l-a determinat pe acel om să o facă. Poate are o viață grea, poate leul lui e câștigat greu, dar demnitatea e tot a lui. Nu te obligă nimeni să ți-o pierzi. Știu că acei oameni sunt prizonieri într-un sistem medieval în care se închină la mai marii zilei și nu înțeleg ce face statul pentru ei, dar nimeni nu-i obligă să stea în genunchi până la capăt. 

La fel, umilința, a umili pe cineva, nu face parte din valorile noastre europene. Înțeleg exasperarea, cred că toată România este sub un asalt împotriva a tot ce înseamnă morală și bun-simț, dar eu unul nu pot adera la umilirea și fugărirea unor oameni pe stradă. 

Cred că în această campanie am depășit mai multe linii. Și cred că e vina politicienilor români incapabili să stea la masă să genereze proiecte comune. Trăim o fractură uriașă și avem nevoie ca toți cei din frunte să dea mesaje de calm. E 2019. Nu ne putem fugări pe stradă ca în 1990.